„L-au pierdut pe Tătătuşanu, pe Gardoş pentru jocul cu Stromgodset, nu mai spus de Bourceanu, de Pintilii, de Piovaccari… Au pierdut tot axul central. Şi, cel mai important, l-au pierdut pe antrenorul Laurenţiu Reghecampf, omul care ştia să conducă grupul.
Consider că Steaua a mai pierdut din potenţă, din agresivitate, cred că acestea erau atuurile de bază când Reghecampf era antrenor. Cred că Steaua va avea de suferit, nu-i va fi uşor în noul sezon. Dacă nu se va califica cu norvegienii, şi e foarte posibil să nu se califice asta, cu siguranţă că va fi cutremur în Ghencea”, a spus Şumudică, la Dolce Sport.
Steaua va juca mâine seară, în Norvegia, cu Stromgodset, în prima manşă din turul II preliminar al Ligii Campionilor. Returul este programat peste o săptămână, pe ”Arena Naţională” din Bucureşti.