„Nici nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla dacă aceste drepturi TV, sumele care trebuie să vină ar întârzia, cred că ar fi o mare problemă în fotbalul românesc. Dacă nu ar fi acești bani nu cred că ar exista 4-5 echipe care să poată să ducă un an întreg”, a declarat Șumudică, la Digi Sport.

Cu excepția Stelei, ”granzii” campionatului au fost loviți și ei de criza financiară. CFR Cluj, Petrolul și Astra nu par să aibă șanse la titlu în lupta cu Steaua, Dinamo este în insolvență, iar Rapidul aproape de retrogradare. „Steaua vinde, Steaua se vinde, are cei mai mulți suporteri, s-a calificat an de an în UEFA Europa League, a fost în Champions League, fac bani, calificările acestea aduc beneficii. Dinamo tot timpul a avut probleme, Rapidul știți ce probleme are, au rămas 5-6 jucători, asta se reflectă. Fotbalul fără bani nu se poate”, a adăugat tehnicianul Concordiei.

Cu trei victorii în 17 etape, Concordia ocupă locul 14, cu 17 puncte, la două de prima poziție care asigură salvarea de la retrogradare.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News