„Sunt conştient de faptul că această decizie ar putea să nu-mi aducă alte venituri din baschet, dar sunt dispus să fac acest sacrificiu din cauza convingerilor mele religioase”, spune musulmanul Jabeer, care este posesor al unui paşaport bulgar, el evoluând deja şi în echipa naţională a acestui stat.

Zalgiris Kaunas a anunţat că va acţiona jucătorul în instanţă întrucât consideră inacceptabil modul în care a decis să părăsească echipa, potrivit Mediafax.

 
 

Urmărește-ne pe Google News