ComenteazăAlexander Vencel senior (70 de ani) e unul dintre cei mai mari portari din instoria fotbalului cehoslovac. 25 de selecţii la naţională, participare la Mondialul din Mexic (1970) şi la Euro 1976, când a şi cucerit titlul continental! Cea mai mare parte a carierei a petrecut-o la Slovan Bratislava (1961-1977), cucerind trei titluri (1970, 1974, 1975) patru Cupe, plus Cupa Cupelor (1969, 3-2 în finala cu FC Barcelona, de la Basel – Elveţia). A mai evoluat la Komarno (1962-1964 ) și, spre finalul cariereri, la Nitra (1977-1978) . În total, 321 de partide în primul eşalon, dintre care 132 fără gol primit! Acest bătrânel simpatic şi titrat s-a născut în România, la Ilva Mare (Bistriţa Năsăud). E singurul fotbalist născut pe teritoriul ţării noastre care a cucerit titlul european. Citiţi confesiunea lui emoţionantă, prima acordată de el presei din țara lui natală.
SportNews: Domnule Vencel, din România vă deranjăm. Ce faceţi, cu ce vă ocupaţi azi?
Alexander Vencel senior: Să ştii că mi-am mai pierdut din reacţii şi din viteză, dar tot nu pot sta departe de fotbal, vârsta nu e un obstacol! Sunt antrenor cu portarii la loturile de juniori și tineret de la Slovan Bratislava, împrumut şi eu cât şi cum pot din entuziasmul lor. Tinerii îmi dau energie în fiecare zi… Mă ocup și de selectarea lor în Bratislava și în împrejurimile capitalei. În weekenduri, ies cu soţia, care mă suportă de 50 de ani, la plimbare în orașul vechi. Avem traseul nostru, urcăm la castel, stăm pe bancuţe, în parc, apoi ne întoarcem acasă. Mă relaxează aceste ieşiri.
Tatăl ceferist, trimis pachet la… Ilva Mare
V-aţi născut la Ilva Mare, în judeţul Bistriţa-Năsăud, în România. Care e povestea şi cât de român vă simţiţi?
Da, e adevărat, sunt născut acolo şi mă simt și român! Sunt singurul român campion european la fotbal, nu? Chiar dacă tata era slovac, iar mama – unguroaică… Cum a fost? În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la începutul lui 1943, fiindcă vorbea perfect maghiara, tata, dispecer la gara centrală din Bratislava, a fost trimis în România, la Ilva Mare (nr. satul se afla la acea vreme sub stăpânirea Ungariei hortiste). A luat-o şi pe mama cu el, și pe fratele meu mai mare. Erau vremuri tulburi, război…
…
Părinţii mei au locuit la Ilva până în aprilie 1944. Când luptele s-au apropiat, ne-am întors la Bratislava. La Ilva, m-au conceput, așa am înțeles de la ei, acolo, mama, săraca de ea, a avut timp să mă nască, pe 8 februarie 1944, şi să mă alăpteze. Ei au locuit mai bine de un an într-o anexă a gării din România.
Nu a mai revenit nicodată ”acasă”
Aţi învăţat, măcar de curiozitate, limba locului în care v-aţi născut?
Nu prea, ştiu doar câteva cuvinte, salut, mulțumesc… Iar numele meu e, eliberat pe certificatul de la Ilva Mare, e, de fapt, Sandor Vencel. Alexander, în slovacă… Nu știu românește, nici măcar nu am avut timp să revin ”acasă”. Am fost de multe ori în România, dar nu la Ilva. Glumind, am zburat de câteva ori pe deasupra satului, iar piloții, care-mi știau povestea, mă făceau atent ca să știu pe unde trec!
Ați jucat de mai multe ori contra României. Cum a fost?
Prima oară a fost la Europenele sub 18 ani din 1962. Am cucerit bronzul atunci. Debutul meu la seniori a fost tot contra României, pe 19 septembrie 1965, la Praga, 3-1. preliminariile Mondialului din 1966. Am ştiut că era vorba de destin, de o viață. Am şi plâns când am aflat că voi fi titular! Am avut ambiţia să fac un meci mare, am învins! Din păcate, nu mai am nici un suvenir de atunci.
Celelalte meciuri contra tricolorilor
CM 1970, 6 iunie, Cehoslovacia – România 1-2
București, 14 septembrie 1971: Cehoslovacia – România 2-1 (rezervă))
Praga, 31 martie 1975: Cehoslovacia – România 1:1 (rezervă)
București, 22 septembrie 1976: Cehoslovacia – România 1-1
Praga, 6 octombrie 1976, Cehoslovacia – România 3-2
Răducanu i-a propus să facă schimb de locuri în poartă!
Cum a fost la Mondialul mexican contra tricolorilor?
Media ne considera favoriți. Am jucat chiar foarte bine în prima parte, am înscris, am mai ratat ocazii. După odihnă, însă, România a fost echipa superioară și a întors scorul. Am terminat ultimii în grupa cu Brazilia și Anglia. Noi am avut problem mari de pregătire fizică, s-a și jucat la peste 40 de grade Celsius. Îmi amintesc fotbaliști români legendary de atunci: portarii Adamache și Răducanu, Dinu, Lupescu, Neagu sau Lucescu. Au fost ghinioniști că nu s-au calificat în faza a doua. Apropo de Răducanu, era glumeţ tare. Mi-a propus mie să joc la români şi el să apere poarta Cehoslovaciei!
Acum 45 de ani produceaţi o mare surpriză: 3-2 la Basel, în finala Cupei Cupelor cu FC Barcelona… Aţi oprit vreo amintire de atunci?
Da, a fost apogeul carierei mele. Nici o altă echipă slovacă nu a mai reușit un astfel de succes de răsunet. Mi-am oprit mânuşile cu care am jucat. În plus, am ”furat” mingea, am ascuns-o sub tricou după ce arbitrii fluieraseră finalul… Sunt cele mai frumoase amintiri.
Mânușile cu care a cucerit Cupă Cupelor sunt sfinte
Marele nostru portar Helmut Duckadam, cel care a apărat patru penalty-uri în finala CCE din 1986, aducând trofeul Stelei, şi-a vândut mânuşile cu doar 3.000 $…
Şi pe mine m-au ofertat diverşi, i-am refuzat politicos pe toţi! Erau nişte ”relicve” de care nu mă puteau despărţi. Nici n-am vrut să aud de vreo licitaţie sau altceva…
Ce primă aţi avut atunci?
Una infimă, nu-mi mai amintesc exact. Îmi amintesc, însă, că pictaţi în tablouri şi că am fost declaraţi cetăţeni de onoare în 30 de orașe slovace. Răsplata noastră a fost mai degrabă…morală.
Titlul de la Euro 1976 – primă cam de 1.000 de euro!
Dar după triumful de la Euro 1976? A fost mai bine?
Ha-ha-ha! După victoria cu RFG de la Belgrad (n.r, 2-2, 5-3 la lovituri de departajare), am primit cam echivalentul a 1.000 de euro de azi! A fost meciul acela când Panenka a inventat ”scăriţa”… Sepp Meier, omologul meu din poarta învinsei, avea promis un Mercedes nou-nouţ şi vreo 50.000 de mărci. Nu cred că m-a mințit…
Nu v-a trecut orin cap să onoraţi vreo ofertă din străinătate? Sau vreuna din România?
Nu neapărat! Ceea ce ştiu e că, după un meci pe Maracana, din 1974, 1-0 pentru Brazilia, am primit o ofertă de la Botafogo. A venit direct de la Joao Havelange, care era preşedintele lor, apoi a devenit şi preşedintele UEFA. A venit după mine la vestiar, am vorbit, apoi a dialogat şi cu autorităţile comuniste. Între altele, oferiseră toţi banii pentru a construi un nou stadion pentru Slovan Bratislava. Totul era pe drumul cel bun, ministrul de externe Hnoupek și şeful guvernului, unul Colotka, semnaseră actele. Dar, în cele din urmă, s-a opus Comitetul Central al Partidului Comunist, din cauză că se înrăutăţiseră regimul lui Gustav Husak. Nici un fotbalist nu a mai avut voie să plece afară. Din România, oricum, nu m-a căutat nimeni!
Piese de colecție: tricourile lui Gilmar, Banks, Iașin…
Ştiu că aveţi o colecţie impresionantă de tricouri…
Da, am făcut schimburi, pe teren. Brazilianul Gilmar, englezul Banks, sovieticul Iaşin, sunt mândru de toate aceste suveniruri. Și mânușile lui Iașin sunt extrem de valoaroase.
La naţională, în general, aţi fost rezerva lui Ivo Viktor şi aţi prins doar 25 de meciuri în 12 ani (1966-1978). Nu v-a deranjat?
Hm, 25 de meciuri și 38 ca rezervă… Poate în Mexic 1970 meritam să apăr mai mult. Ivo era căpitan, dar avusese un sezon slab la Dukla. Dar selecţionerul l-a preferat tot pe el. Am fost trist…
Nici în 1976 n-aţi jucat nici un minut…
N-am o obsesie din asta, deşi poate aş fi putut prinde câteva secunde… Am fost, totuşi, contemporan cu ”scăriţa” lui Panenka…
Fiul v-a urmat, aveţi şi un nepoţel portar…
Nepotul Alex, 17 ani, are toate premisele să ajungă un portar bun. Acum are 181 cm, ar trebui să mai crească cel puțin patru-cinci centimetri… Joacă în Franţa, la Strasbourg, unde a făcut carieră şi unchiul lui, Alexander Vencel junior. Am fost să-l văd luna trecută, mi-a plăcut…
Familie de portari
Vencel senior consideră că un factor important în cariera sa de succes a fost mediul familial liniştit: „Asta e fost extrem de important! Soției Juliana i-aş ridica o statuie, sutem împreună de 50 de ani, mi-a asigurat linişte şi mi-a dat putere”. Fostul mare goalkeeper are doi băieţi, Alexander jr (47 de ani)
Vencel senior despre
Cel mai bun portar din istorie: ”În fiecare perioadă au existat goalkeeperi mari. I-aş nominaliza pe conaţionalii mei Schrojf şi Viktor. Primul a fost modelul meu, al doilea concurentul pe post, dar şi cel mai bun prieten. I-a nota apoi pe brazilianul Gilmar şi pe rusul Iaşin, sârbul Beara, englezul Banks sau italianul Zoff. Azi, neamţul Neuer îmi pare cel mai bun. Iar lângă el l-aş aşeza pe italianul Gigi Buffon și pe cehul Petr Cech”.
Cele mai importante calităţi ale sale: „Viteza de reacție, jocul perfect pe linia porții şi gândirea, puterea de a anticipa unde vrea să trimită mingea adverarul. Capul e foarte important. Azi, s-a mai schimbat problema. În afară de condiţie fizică şi ceva centimetri în plus, ai nevoie şi de un joc bun de picior”.
Cel mai periculos advesar: ”Fără îndoială, a fost cel mai de temut şuteur pe care l-am văzut a fost Adamec. Lovea mingea cu ambele picioare, balonul venea rachetă, ca din tun, nu ştiai în ce parte se duce. Portughezul Cristiano Ronaldo s-a putea asemăna cu Jozef, însă, chiar şi aşa, e departe de fostul meu coleg de naţională”.
Cel mai bun fotbalist din lume: Messi
Fotbalul românesc: ”Din nefericire, nu am prea multe informații despre fotbalul românesc. Am văzut câteva meciuri la tv, plus scorurile din ligă. Cred, totuși, că nivelul nu mai e cel care a fost sau cel care se dorește a fi. Pentru mine, ca un romantic, Top 5 al fotbaliștilor români în istorie ar fi Răducanu, Dinu, Lucescu, Nicolae Lupescu, Hagi”.