Săgeata Stejaru, club fondat încă din 1960, a început abia din această iarnă să guste cu adevărat din fotbal, de când a fost preluată de omul de afaceri Mihai Terzi, care este sprijinit de întreaga comunitate aromână din zona Dobrogei. După ce, anii trecuţi, echipele patronate de Terzi – Electrica Constanţa, Portul Constanţa, Midia Năvodari – au reuşit promovări, acum a venit şi rândul Săgeţii. Deşi în seria a 5-a a Ligii a treia a terminat doar pe locul 5, echipa machedonilor a promovat, luând locul celor de la CS Buftea.

Neoficial, se vorbeşte că afacerea a costat clubul din Tulcea 20 de miliarde de lei (aproximativ 500.000 de euro), însă Terzi neagă tranzacţia: “Totul s-a făcut cu acordul FRF, fără sume sau alte poveşti, pur şi simplu, federaţia a fost de acord cu înţelegerea dintre noi şi Buftea, aceştia din urmă nemaifăcând faţă pretenţiilor financiare ale eşalonului secund”.

Jucătorii încasează 150 de euro de punct câştigat

Pentru Săgeata, banii nu sunt o problemă. Formaţia este susţinută din umbră de 7 finanţatori, toţi machedoni. Aceştia îi asigură un buget de 500.000 de euro pe sezon, jucătorii având prime de joc de 150 de euro pentru fiecare punct câştigat. Pe lângă aceşti bani, echipa, al cărei obiectiv pentru sezonul în curs este menţinerea în Liga a doua, are şi 150 de abonaţi, fiecare cotizând cu câte 2.000 de euro pe lună. Chiar dacă pentru sezonul 2009-2010 gruparea tulceană urmăreşte rămânerea în Liga a doua, pentru viitor există ambiţii foarte mari, machedonii sperând să ajungă în primul eşalon fotbalistic al ţării în următorii 2-3 ani.

Au stadion, dar mai fac unul!

În prezent, echipa machedonilor îşi dispută meciurile de pe teren propriu pe stadionul din comuna Stejaru, arenă ce poate găzdui aproximativ 2.200 de persoane şi care a fost inaugurată în Liga a doua sâmbătă, cu ocazia derby-ului judeţean cu Delta Tulcea, pierdut cu 1-2. Acest stadion urmează a deveni teren de antrenament, deoarece conducerea are un proiect de 4.750.000.000 de lei pentru construcţia unui complex sportiv modern, care să includă un stadion cu o capacitate de 5.000 de locuri.

Apă curentă – doar din 2005

“Echipa s-a reînfiinţat în 2005, însă ca să jucăm în Liga a treia era necesară şi infrastructura. Când am reuşit să introducem apă curentă în comuna noastră, ne-am apucat de baza sportivă. Investiţiile vor continua cu o sală de circa 3.000 mp, un teren de antrenament şi un bazin de înot, dar vrem să ridicăm şi un minihotel pentru echipa de fotbal”, a declarat primarul comunei Stejaru, Dumitru Enache.

 

Gică Hagi – Cetăţean de onoare al comunei

Stadionul din localitate a fost gazda unui patrulater care a atras multe priviri. Pentru trofeul ”Săgeata Stejaru” s-au luptat o echipă de old-boys a Rapidului, la care a evoluat preşedintele FRF, Mircea Sandu, cu una a Universităţii Craiova, cu un “all-star” local consolidat cu jucători ai Farului şi cu echipa naţională a jurnaliştilor completând turneul. Competiţia organizată de Nicu Gheară l-a avut ca invitat de onoare pe Gheorghe Hagi, care a dat lovitura de începere a turneului, “regele” primind cu această ocazie şi titlul de Cetăţean de onoare al localităţii Stejaru.

Cine e Athletic Bilbao

Athletic Bilbao este una dintre cele mai galonate formaţii din Primera Division. “Leii basci”, aşa cum sunt porecliţi de suporteri şi de presă, au devenit celebri şi pentru politica de a recruta exclusiv fotbalişti cu origini basce din câteva regiuni ale Spaniei şi dintr-una a Franţei. De-a lungul timpului, Bilbao a câştigat 8 titluri de campioană şi 24 de Cupe ale Spaniei.

Şunda a adus un fundaş spaniol

Noul antrenor al echipei este Aurel Şunda, machedon şi el, care a antrenat mai multe echipe prim-divizionare. Jucătorii transferaţi nu se abat nici ei de la regula de a avea rădăcini aromâne, cu o singură excepţie, fundaşul central spaniol Victor Aldana (foto dreapta), venit sub formă de împrumut. Cu Aldano, dar şi cu noile transferuri Paleacu, Şoltuz sau Chiţu, echipa comunei cu 800 de locuitori e pe locul 10 în Liga a doua.

Urmărește-ne pe Google News