Autoritățile braziliene au vrut să ofere o pată de culoare la turneul final de anul acesta și au construit un stadion, Arena da Amazônia, la Manaus, în inima junglei amazoniene. Cu toate acestea, arena de 46.000 de locuri, care a costat 294 de milioane de dolari, ar putea fi demolata după Campionatul Mondial, la propunerea unui judecător. În locul stadionului de fotbal, brazilienii vor sa construiasca o închisoare!

Manaus se află în inima cele mai mari păduri tropicale din lume, acolo unde poți ajunge doar cu avionul sau cu barca. Un grup de jurnaliști al agenției de presă EPA și-a croit drum spre copiii din tribul amazonian de indieni Tatuyo, care populează jungla, și care trăiesc la câțiva kilometri nord-vest de oraș. Reporterii și fotografii agenției de presă au fost uimiți când i-au găsit pe membrii tribului îmbrățișând jocul prin care țara lor deține în prezent capul de afiș din lumea sportului.

Astfel, fotograful australian de călătorii David Lazar a vizitat comunitățile tribale amazoniene și i-a descris pe băștinași ca fiind niște oameni fermecători și prietenoși.

Patru meciuri oficiale va găzdui stadionul din Manaus la Cupa Mondială.  Cele patru meciuri din cadrul Campionatului Mondial de fotbal 2014 programate să se desfășoare pe Arena Amazonia sunt: Anglia – Italia (Grupa D); Camerun – Croația (Grupa A); SUA – Portugalia (Grupa G); Honduras – Elveția (Grupa E).

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News