Cum în Marea Britanie ciclismul se bucură de un mare interes, mai ales după succesele echipei Sky în Le Tour, dar mai ales după triumful lui Bradley Wiggins, primul câștigător al ”Marii Bucle”, și ieri străzile Londrei au fost pline de privitori, mai ales în zona centrală, acolo unde se află cunoscutul Big Ben, Parlamentul și Palatul Buckingham. S-a desfășurat a treia etapă din Turul Franței, ultima pe pământ britanic înainte ca rutierii să revină ”acasă”, în Franța.
N-a contat deloc faptul că multe linii de transport la suprafață au fost anulate și că bus-urile au fost nevoite să staționeze ore în șir! Oamenii, englezi sau turiști, s-au îngrămădit pentru a saluta trecerea plutonului. Așa cum s-a întâmplat și în urmă cu doi ani, de altfel.
Britanicii nu sunt numai privitori de ciclism, ci chiar și merg, din ce în ce mai mulți (sunt 1,3 milioane care merg în mod regulat), cu bicicleta, însuși primarul Londrei, Boris Johnson, fiind văzut deseori pe vehiculul cu două roți. Cât privește sportivii legitimați la federația britanică, potrivit LEquipe, numărul lor a crescut cu 40.000 în ultimul an, ajungând la 120.000. Deloc întâmplător că Regatul Unit are 83 de rutieri înscriși anul acesta în competițiile profesioniste sau că 16 dintre ei participă la World Tour.
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Candidatul cel mai bine pregătit și cel mai slab pregătit
După cele trei etape desfășurate pe pământ britanic, caravana s-a deplasat în Franța, cu avionul, urmând ca astăzi să ia startul în manșa a patra (Le Touquet – Ypres). Sosirea la Paris este programată duminică, 27 iulie.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Germania afirmă că desfăşurarea de trupe nord-coreene în Ucraina reprezintă o "escaladare clară". Coreea de Nord reacționează
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
FANATIK.RO
Ce e bine să pui în butoiul cu varză murată ca frunzele să nu se înmoaie și să fie tari toată iarna. Este un ingredient secret al gospodinelor din zona Banatului
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
FANATIK.RO
Acestea sunt țările care au cel mai mult aur din lume. Au de peste 30 de ori mai multe tone decât România
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Observatornews.ro
Ora de iarnă 2024. Când ar putea renunţa România la sistem, aşa cum au făcut-o alte state
HOROSCOP
Horoscop 26 octombrie 2024. Berbecii au energie cât cuprinde, dar vor avea nevoie și de înțelepciune pentru a o folosi în scopuri benefice