S-au întâmplat multe lucruri ciudate cu acest Andre Ward, fostul căştigător al faimosului turneu ”Super Six” al supermijlociilor, socotit multă vreme supercampionul categoriei şi clasificat, chiar şi dupa o uriaşa pauză, drept campion în versiunea WBA. Pauza a fost, de fapt, mult mai lungă, după lupta câştigată în faţa lui Carl Froch, în 17 decembrie 2011, Ward intrând într-un conflict contractual cu managerul lui. Vreme de 3 ani şi jumătate, americanul nu a susţinut decât două lupte, cea de sâmbătă fiind abia a treia. Cu toate acestea, împins de la spate de presa sportivă americană – fiind văzut ca un fel de continuator al stilului, gloriei şi, în visele lor, al cotei lui Mayweather – Ward a fost menţinut vreme îndelungată în fruntea ierarhiilor WBC şi WBA ale supermijlociilor. Pe parcurs WBC s-a plictisit probabil de atâta aşteptare şi i-a vacantat titlul care a ajuns între timp la suedezul Badou Jack.
În schimb, WBA îl ţine pe Ward, în continuare, ”moţ-cocoţ”, în postura de ”supercampion” al versiunii. De-ale boxului profesionist, în care, de ani buni, este o adevărată inflaţie de titluri, campioni, ba ”gold” sau „superworld”, ba ”silver” şi ”world” simplu, ba ”lineal”, ”undisputed”, ”unified” ori – ca o rudă săracă – ”interim”. Ca să nu mai vorbim de apariţia tot mai „apasată” a altor şi altor versiuni, organizaţii ale boxului, fiecare cu propriile centuri fărâmiţate în felul pomenit mai sus. Deja, de câţiva ani, WBO a intrat în ”liga” granzilor, alături de WBA, WBC şi IBF, iar mai de curând, vine tare din urmă, IBO.
În toată această zumzăială ”pe bani”, iată, cineva ca Andre Ward, ajuns la 31 de ani, e încă ”supercampion”, cu doar 2 lupte în 3 ani şi jumătate. Dar, treacă de la noi… Importantă este – în plan strict sportiv – revenirea în ring a celui neînvins în 27 de partide. Sâmbătă, confruntarea cu Paul Smith, va fi tot un soi de ”struţo-cămilă” din punctul de vedere al categoriei, ea neavând ca miză vreo centură şi disputându-se la o greutate maximă a combatanţilor aflată între supermijlocie(maxim 76,2 kg) şi semigrea (maxim 79,38 kg), mai exact pe undeva în jurul a 78 de kilograme. Smith, pe de altă parte, este un boxer onorabil, cu 35 de victorii, dar şi 5 înfrângeri, dintre care ultimele două înregistrate în faţa lui Arthur Abraham, la puncte, în încercarea englezului de a-i lua titlul WBO al categoriei. Dar şi cu două KO dure, suferite în confruntările cu conaţionalii lui, George Groves şi James DeGale, actualul campion de la IBF.
Încercând să facă valuri, Ward a stîrnit zâmbete afirmând că Gennady Golovkin, ”dominatorul” categoriei mijlocie, s-ar teme de o confruntare cu el. ”Eu am avut şi patru lupte pe an, el a avut doar patru lupte în ultimii patru ani. Nu ştiu cine ar trebui să se teamă mai mult”, a comentat zâmbind ironic boxerul născut în Kazahstan care a ajuns sus de tot, pe valul unei popularităţi uriaşe, chiar şi în SUA. Dar toată lumea ştie că Ward trebuie să recupereze – şi cât mai rapid – timpul, imaginea, dar şi banii pe care le-a irosit în ultimii ani. Iar pentru asta va avea nevoie de lupte atractive, cu oponenţi care să aducă audienţă şi, fireşte, contracte cât mai generoase şi pentru el.
Mai ales pentru că – sau din cauză că – oricât s-ar strădui el să fie un fel de Mayweather al supermijlociilor, dincolo de incontestabile abilităţi tehnice, Ward rămâne un pugilist necarismatic, pe care doar presa şi comentatorii americani l-au tot ridicat în slăvi sperând să facă din el un ”produs” vandabil. Dar, cu toate acestea, întoarcerea în ring a ”supercampionului” e un eveniment ce merită atenţie. Ca şi parcursul viitor al lui Ward. Dacă nu cumva, Smith va avea alte gânduri şi-i va „omorî” din faşă, încă de sâmbătă, planurile de revenire ”en fanfare”.