„CFR este o echipă bună. N-a pierdut foarte mulţi jucători din primii ”11””, a spus antrenorul giurgiuvenilor, Marius Şumudică. Șumi e suspendat în primele 7 etape din cauza problemelor cu pariurile. Tehnicianul va rata și derby-ul cu Steaua: „Da, așa am înțeles, nici nu m-am uitat, mi-e și scârbă să mă uit. Eu sunt suspendat, sunt Tilică Prostu'”.

„Ar fi frumos să luăm trofeul, mai ales pentru băieţelul meu, care are o colecţie de medalii de-ale mele. Mi-a zis: ”Te rog eu frumos, mai adu-mi una”, a declarat și Florin Lovin.

Astra nu se poate baza pe Alibec și Daniel Niculae, accidentați.

Un detaliu interesant la acest meci este că, în caz de egalitate, nu se vor juca prelungiri, ci se va trece direct la loviturile de departajare de la 11 metri.

Echipe probabile
Astra: S. Lung – Vangjeli, Oros, Fabricio, J. Morais – Lovin, Filipe Teixeira – Boudjemaa, Boldrin, William De Amorim – D. Florea.
CFR Cluj: Marc – Camora, Mureșan, Larie, Tiago Lopes – Păun, Ruiz, Petrucci, Jakolis – Bud, Negrut.

Ardelenii vin după patru meciuri fără gol primit în cantonamentul din Slovenia: cu Zoria (0-0), cu Dinamo Moscova (1-0, fol Camora, fotbalist portughez ce a depus actele pentru a deveni cetățean român; Mario, fundaș stânga de 29 de ani, are promisiunea că va fi convocat la națională), cu Vorskla (2-0) și cu Rudar (2-0).

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Recent, Arpad Paszkany a redevenit patronul celor de la CFR Cluj, echipă pe care a condus-o spre cea mai bună perioadă din istoria clubului. Revenirea lui Paszkany lângă formaţia care a cucerit Cupa României la finalul sezonului trecut a fost confirmată de o cerere înaintată de avocaţii săi, care au solicitat procurorilor DIICOT ridicarea controlului judiciar al clientului lor.

„S-a interzis contactul direct sau indirect inculpatului şi preşedintelui clubului – dl Iuliu Mureşan – cu orice angajat al clubului, care nu mai funcţionează corespunzător, având în vedere că se efectuează cantonamente, pregătiri şi că va începe un nou sezon, astfel că se impune reînnoirea contractelor jucătorilor, efectuarea unor transferuri şi negocierea contractelor, urmând Super Cupa României, care se va desfăşura între CFR şi Astra. Întreaga activitate a clubului este blocată, întrucât acţionarul şi preşedintele nu mai pot da dispoziţii”, a susţinut avocatul lui Paszkany, potrivit clujust.ro.

În acelaşi timp, Paszkany a declarat în instanță că măsura dispusă îi afectează activitatea societăţilor de care depind sute de oameni, precum şi plata drepturilor în cuantum de 16,5 milioane de euro care se achită de două ori pe an, respectiv un total de 33 000 000 de euro, iar măsura de a i se interzice părăsirea ţării îi afectează colaborarea cu partenerii săi din străinătate, care sunt îngrijoraţi cu privire la situaţia fotbalului românesc.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

Solicitarea înaintată de avocaţi confirmă faptul că Arpad Paszkany a decis să preia din nou controlul clubului care, sub conducerea sa, a cucerit trei titluri de campioană şi trei Cupe ale României.

Paszkany a decis să renunţe la CFR în urmă cu doi ani, iar la începutul lunii iunie a acestui an a fost pus sub control judiciar, fiind acuzat, alături de Iuliu Mureşan, de mai multe infracţiuni, printre care delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Procurorii DIICOT au demarat, la 19 mai, o anchetă de amploare la sediul grupării din Gruia. Anchetatorii au suspiciuni de delapidare a patrimoniului clubului sportiv, legat de sumele câştigate de CFR Cluj ca urmare a calificării directe în grupele Champions League și au început inițial urmărirea penală in rem.

Este vorba despre perioada 2008-2011 iar infracțiunea de delapidare se referă la posibila însușire a sumei de 8,5 milioane de euro din patrimonul SC Sportiva Fotbal Club CFR 1907 Cluj de către persoane din cadrul societății care deține echipa de fotbal. Sursele au precizat că faptele ar fi fost comise prin intermediul mai multor entități rezidente și nerezidente (firme off-shore din Cipru și din Seychelles).

Vineri, la ora 17:45, Dorinel Munteanu, invitatul special al Federației Române de Fotbal la Supercupă, va prezenta presei trofeul. Apoi, la 18:30 va începe conferința de presă a celor de la CFR Cluj, iar la ora 19:15 cea a celor de la Astra Giurgiu. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI