O delegație a FRF a descins astăzi la Constanța, fiind condusă de către autosuspendatul Gheorghe Chivorchian. Secretarul general al federației se va întoarce la malul mării luni, când însă ar putea să nu mai ocupe funcția respectivă (atunci este programată ședința Comitetului Executiv în care se va lua în discuție propunerea de suspendare din funcție a fostului oficial moldovean).

FRF se apucase să scoată la vânzare bilete de intrare la meciul de pe 8 iulie, deși existau semnale evidente că meciul nu poate avea loc pe o arenă bombardată, așa cum este ”Farul” în acest moment! Cel mai ieftin tichet costa 15 lei, la peluze, iar cele mai scumpe erau la Tribuna I și ajungeau la 40 de lei.

Mai mult ca sigur, Federația Română de Fotbal va alege, ca soluție secundară, ”Arena Națională” din București.

 
 

Urmărește-ne pe Google News