Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că începând cu 2022, Supercupa României ar putea avea loc în Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, SUA sau Republica Moldova, țări care au comunități importante de români.

Federaţia Română de Fotbal doreşte ca începând cu ediţia 2022 să organizeze Supercupa României în ţări cu comunităţi mari de români precum Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, SUA sau Republica Moldova, a anunţat, luni, preşedintele Răzvan Burleanu, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul şedinţei Comitetului Executiv.

„Azi (n.r. – luni), la nivelul Comitetului Executiv, ne-am asumat un proiect prin care ne dorim să ducem cluburile cât mai aproape de toţi românii, indiferent unde sunt aceştia. De aceea, în 2022 ne propunem să organizăm Supercupa României într-una dintre ţările cu comunităţi mari de români precum Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, SUA sau Moldova. Oricare dintre aceste ţări poate reprezenta o opţiune începând cu ediţia 2022 a Supercupei”, a afirmat Răzvan Burleanu, citat de Agerpres.

Conform șefului FRF, se dorea ca Supercupa de anul acesta să se dispute în străinătate, însă „pandemia ne-a dat planurile peste cap”.

Metoda nu e una nouă, Italia apelând în trecut la această strategie în dorinţa de a populariza Serie A în ţările unde existau sponsori şi interese comerciale. Spania e ultima ţară mare care a disputat Supercupa pe alte meleaguri, în 2020 (Arabia Saudită).

Comitetul Executiv al FRF a aprobat, luni, ca Supercupa României, ediţia 2021, în care se vor întâlni campioana din acest sezon, CFR Cluj, şi câştigătoarea Cupei, Universitatea Craiova, să se dispute la data de 10 iulie.

Ora şi locul de disputare a partidei vor fi anunţate ulterior pe site-ul FRF.

Cupa României va debuta pe 28 iulie, fază în care se vor întâlni doar formaţiile din ultimele eşaloane.

Liga 2 va începe pe 31 iulie, în timp ce partidele din Liga 3 vor debuta la finalul lunii august (28).

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News