• Cel mai scump jucător transferat în Liga I este fundaşul lui CFR Cluj, Alvaro Pereira, care a venit în Gruia în 2008, de la Argentinos Juniors, pentru suma de 2,5 milioane euro şi al cărui valoare de piaţă este estimată, în acest moment, la 5 milioane de euro.

  • Primul străin din campionatul de fotbal al României, după căderea comunismului, când s-a liberalizat piaţa transferurilor, a fost Roland Agaliu, legitimat între 1990 şi 1992, la „U” Craiova.
  • Cel mai prolific fotbalist străin din campionatul românesc este albanezul Sulejman Demollari, achiziţionat de Dinamo, în 1991, contra a 30.000 de dolari. El a înscris 36 de goluri în cele 100 de partide disputate în Liga I.
  • CFR Cluj este prima echipă românească care a  început un meci oficial având doar jucători străini în primul „11”. S-a întâmplat în ediţia precedentă a Ligii I, pe data de 30 martie 2008, în meciul din deplasare cu Dinamo, contând pentru etapa a 26-a. Atunci, antrenorul Ioan Andone a introdus printre titulari numai jucători străini, iar pe banca de rezerve au luat loc doar trei români.
  • Brazilianul Julio Cesar este considerat cel mai prestigios jucător străin care a evoluat până acum în Liga I. Fundaşul, care a jucat la Dinamo doar în returul acestei ediţii de campionat, a trecut de-a lungul carierei prin curtea unor cluburi mari ale Europei: Real Madrid, AC Milan, Benfica Lisabona, Bolton Wanderers sau Olympiacos Atena.

  • Stranierul cu cele mai multe partide disputate în Liga I este Mariko Daouda. El a evoluat în 125 de partide pentru „U” Craiova (2002-2005), Dinamo (2005), FC Argeş (2006-2007) şi Dacia Mioveni (2007-2008).
  • Atacantul Rapidului, Juliano Spadacio, este singurul fotbalist de peste hotare care a terminat turul de campionat pe prima poziţie a clasamentului golgheterilor. În cele 15 meciuri în care a evoluat, în prima parte a acestui sezon, el a marcat 8 goluri. Cu două etape înainte de finalul sezonului, brazilianul are 15 reuşite în cont, la o lungime de Florin Costea şi Gigel Bucur. Până acum, doar doi străini s-au clasat pe podium la finalul sezonului: albanezul Suleiman Demollari (locul 2, în ediţia 1991/92) şi sârbul Mirko Ljubinkovici, (locul 3, 2007/08).

  • În returul acestei ediţii de campionat, au evoluat în Liga I 160 de fotbalişti străini, din totalul de 370 de jucători ce intră în componenţa loturilor cluburilor româneşti din eşalonul de elită.
  • În acest moment, clubul cu cei mai mulţi stranieri din Liga I, nu mai puţin de 22, este CFR Cluj. În lotul campionilor şi-au făcut loc doar 5 români. Tactica campioanei en-titre de a achiziţiona numeroşi fotbalişti străini a fost urmată şi de alte cluburi, vecine în clasament, respectiv FC Vaslui care are 14 jucători străini şi FC Timişoara cu 13 stranieri.
  • Formaţiile autohtone cu cei mai puţini jucători străini sunt FC Argeş (2), Gloria Bistriţa (2) şi FC Braşov (3).
  • Evoluţia străinilor din Liga I pe sezoane: 2000-2001 (12 jucători), 2001-2002 (13), 2002-2003 (30), 2003-2004 (38), 2004-2005 (43), 2005-2006 (52), 2006-2007 (114), 2007-2008 (163), 2008-2009 (206)

Jucătorii născuţi în afara teritoriului României care au jucat pentru echipa naţională a ţării noastre sunt:

– Adalbert Ritter, Alois Szilagy, Elemer Hirsch, Deszo Jakobi, Nicolae Honigsberg, Francisc Zimmermann, Carol Frech, Paul Schiller (primul meci al echipei naţionale, 1922, toţi născuţi pe teritoriul Austro-Ungariei)
– Charles Kohler (Elveţia, un meci în 1925)
– Svetozar Popovici (Iugoslavia, un meci în 1925)
– Ladislau Raffinsky (Ungaria, 20 de meciuri între 1929-1938)
– Lazăr Sfera (Austro-Ungaria, 14 meciuri între 1931-1941)
– Zoltan Beke (Austro- Ungaria, 6 meciuri între 1935-1937)
– Eugen Lakatos (Austro-Ungaria, 1932-1933)
– Kostas Humis (Grecia. 2 meciuri între 1941-1943)
– Cornel Orza (SUA, 7 meciuri între 1938-1940)
– Francisc Fabian (Austro-Ungaria, 1 meci în 1945)
– Ilie Oană (SUA, 2 meciuri între 1938 şi 1948)
– Sever Coracu (Iugoslavia, 2 meciuri între 1940 şi 1946)
– Ladislau Bonyhadi (Ungaria, 3 meciuri, între 1947-1948)
– Max Nicu (Germania, 1 meci în 2009)

Urmărește-ne pe Google News