Constantin Iacov (foto) acuza Steaua de tentativa de blat si de faptul ca a fost amenintat ieri, telefonic, de Mihai Stoica.
“Banuiam ca vor fi presiuni inainte de meciul cu Steaua, dar ce s-a intamplat duminica m-a socat”, si-a inceput tirada presedintele clubului FC National, Constantin Iacov.
Cum s-a ajuns la blat. “Chiar in ziua meciului, Valeriu Argaseala (n.r. director executiv Steaua) m-a sunat de vreo 15 ori la telefon. Cica voia niste invitatii la meci, apoi nu, voia bilete, apoi a venit de cinci ori la stadion. Nu i-am raspuns si mi-a transmis ca vrea sa aiba o discutie intre patru ochi cu mine. Ce sa vorbim intre noi, cu doar cateva ore inainte de meci? Daca voia bilete se ducea la casa, ca doar nu este Iacov vanzator de tichete. Neacceptand dialogul cu Steaua, am vrut sa elimin potentiale acuzatii de blat”.
Sapunaru, batut de Oli. “La pauza, in drum spre vestiare, Olaroiu l-a lovit cu palma peste fata pe Sapunaru. De ce? Pentru ca jucase prea bine.”
Ospatar lovit de Olaroiu. “Angajati ai clubului mi-au comunicat ca, dupa meci, Oli l-ar fi lovit golaneste pe un ospatar. Inadmisibil”.
Amenintat de MM. “In cursul zilei de ieri, m-a sunat Mihai Stoica si m-a amenintat. Ca e de 10 ani in fotbal si ma aranjeaza el si asa mai departe. Cica FC National ar fi facut alianta cu Dinamo, dar noi am invins Dinamo cu 2-0 si n-au fost discutii”.
“MM a intrat peste arbitri”. “Mihai Stoica a intrat de doua ori peste arbitri, prima data la pauza si apoi la final. Nu se poate asa ceva. Cu asemenea practici Steaua n-are ce cauta in Europa. In partea secunda arbitrii au tras cu Steaua, gratie lui Mihai Stoica.
Managerul general al Stelei, Mihai Stoica (foto) era, ieri, preocupat de starea de sanatate a fiicei sale, care facuse varsat de vant: “N-am dormit toata noaptea din cauza fetei, dar haideti sa vorbim despre „blatul” Stelei”, a parat MM.
“Doar nu-l trimiteam pe Argaseala sa faca blat”. “Va dati seama ce penibil? Ca nu i-am batut asta e, dar sa mai vii dupa meci si sa spui toate tampeniile astea, e culmea! Cum era sa-l trimit pe Argaseala in ziua meciului s-o puna de-un blat cu Iacov? Oficialul nostru a fost acolo pentru niste invitatii sau bilete la meci. Nu de alta, dar eu am intrat fara bilet. Nu se poate asa ceva. Era sa ratez si meciul. Noi i-am dat invitatii la meciul cu Sevilla, cand mi-a solicitat personal, dar Iacov, nimic”.
“Ne-ai nenorocit, Sandule!”. “Nu-i adevarat ca am intrat peste arbitri la cabine si i-am amenintat. M-am dus, intr-adevar, la pauza, si l-am asteptat sa iasa pe Deaconu. „Ne-ai nenorocit, Sandule. Nu ne-ai dat doua penalty-uri!”, asta i-am spus. El mi-a zis ca vrea sa vorbeasca cu Mirel Radoi. In fine, i-am spus si la final ca a fost macel sub ochii lui, dar n-a vrut sa vada nimic”.
“Sapunaru, un golan”. “L-a lovit Oli pe Sapunaru? Sa vezi ce-o sa-l loveasca pe el Comisia, ca i-am facut memoriu ca i-a rupt urechea lui Paraschiv”.
Au vorbit, nu s-au amenintat . “A spus Iacov ca l-am amenintat ieri? Fabulatii. Am vorbit la telefon sapte minute si 45 de secunde. Am inregistrat tot, am martori. L-am intrebat daca a declarat cu adevarat tampeniile alea cu blatul. A scaldat-o. Cum sa-l amenint? E doar un copil care nu stie ca sunt de 15 ani in fotbal, nu de 10, cum stie el.
“Am auzit c-ar fi luat 20.000 $ de la Dinamo”.
National 0 : 0 Steaua
Nae 6
Sapunaru 6
Burca 6,5
Mehmedovic 6,5
Mozacu 6
Abiodun 6
Srhoj 6
Bundea 5,5
M. Oprea 6
Griffiths 6
Chihaia 5
Antrenor: Cristiano Bergodi
Schimbari: Chihaia (46 Herea 6), Abiodun (56 R. Iancu 6), Srhoj (67 Tames)
Carlos 6
Ogararu 6
D. Goian 6
Ghionea 6
P. Marin 6
Nicolita 6
Radoi 6,5
Paraschiv 6
Bostina 5,5
N. Dica 5,5
V. Iacob 6
Antrenor: Cosmin Olaroiu
Schimbari: D. Goian (35 E. Baciu 6), V. Iacob (62 Oprita 6), Bostina (75 A. Cristea)
Arbitri: Al. Deaconu 6 – Ad. Vidan 6, N. Marodin 6 (toti din Bucuresti)