În total, fanul tricolorilor a alergat 1.400 de kilometri, de la Stadionul „Ștefan cel Mare” din București până în fața Munich Fussball Arena.

„Ce am făcut eu nu e competiție, e o călătorie”, a transmis Daniel Horhogea la finalul cursei.

Dacă e ceva ce a învățat în aventura lui de aproape o lună e să nu aibă așteptări și așa se raportează și la călătoria Euro 2024 pe care echipa națională o începe la München.

„Cele 25 de zile de călătorie mi-au zis să nu am așteptări. Îmi doresc doar ca jucătorii să lupte pentru echipa națională. Fiecare generație are drumul ei și dorința de a face ceva – eu cred în acești băieți. Am văzut dăruire”, a precizat Daniel Horhogea.

De-a lungul călătoriei, oamenii care l-au primit la ei acasă ca pe un membru al familiei, i-au gătit, l-au luat cu mașina când a plouat torențial și i-au cumpărat apoi un ceai cald, chiar dacă nu vorbeau engleză.

Au fost și oameni care au avut încredere să-i dea cheia de la apartament ca să se poată odihni.

Meciul România – Ucraina se joacă de la ora 16.00. Ține pumnii naționalei și urmărește România – Ucraina la Euro 2024 – LIVE TEXT!  

FOTO: FRF

Urmărește-ne pe Google News