Plavii au acumulat 11 puncte din 5 jocuri, fiind urmați în top de către Muntenegru (7p), România (6p) și de către Lituania (0p). România și Lituania au disputat doar patru jocuri.

La duelul cu muntenegrenii, suporterii sârbi au afișat un banner în limba română: ”Vă mulțumesc, frați români”. S-a întâmplat în minutul 20 al jocului, iar fâșia de pânză a fost ținută la vedere vreme de 6 minute.

S-a dorit un gest de mulțumire. Fanii sârbi nu au uitat faptul că, la meciul România – Serbia, fanii tricolorii au scandat, în tandem cu sârbii: ”Kosovo – Serbia”. Iar asta le-a adus românilor suspendarea terenului propriu pentru jocul cu Lituania, din această seară.

La rândul lor, sârbii au strigat, la partida de pe ”Arena Națională”, tot în tandem cu românii: ”Basarabia – România”.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News