«Parcă au zis că n-au rivalitate cu noi?!»

La solicitarea lui Gigi Mustaţă, unul dintre liderii galeriei din Ghencea, puştiul a furat fularul şi l-a aruncat înspre cei din Peluza Nord. Cineva şi l-a aninat întâi de gleznă, în semn de batjocură, apoi i-a dat foc!
“Parcă au zis că n-au rivalitate cu Petrolul? Însă văd că mereu se raportează la noi! Nu mă surprinde gestul lor. Noi preferăm să rămânem la nivelul nostru. Dacă ne uităm în clasamentul suporterilor din lume, pe oraşele cu 200.000 de locuitori, noi suntem în frunte, în timp ce ei, în topul fanilor din metropolele cu 2.000.000 de locuitori sau al capitalelor de pe planetă sunt cam pe ultimul loc!”, a replicat unul dintre liderii galeriei petroliste.

Le-au atacat trenul cu pietre

“Lupii” s-au deplasat cu o garnitură de 9 vagoane etajate, închiriată cu 35.000 de lei. Ploieştenii au făcut ceva “ravagii” prin tren, unii susţinând că au tras semnalul de alarmă la Chitila, în drum spre Bucureşti, şi au început să arunce cu sticle spre peron.
Alţii afirmă că oprirea era planificată. De la Gara Obor, galeria a fost dusă la stadion fără incidente. În plus, după meci, la plecarea spre casă, în Halta Pantelimon, trenul a fost atacat cu pietre, două geamuri fiind sparte! “Avem chiar o hârtie de la CFR prin care ni se mulţumeşte pentru modul civilizat în care ne-am comportat”, a spus Octav Preda, responsabilul relaţiei dintre club şi fani.
«Lupii» au făcut show în tren


Ironii ale roş-albaştrilor

Suporterii Stelei din Peluza Sud i-au ironizat pe “lupii galbeni” cu mai multe mesaje. “Deplasare, băieţie, veselie… Cu bani de la Primărie”, aluzie la faptul că deplasarea fanilor “găzarilor” ar fi fost sponsorizată de autorităţile locale.


“Toţi hibrizii sunt anti- Bucureşti, Juventus Bucureşti = Petrolul Ploieşti”, referitor la faptul că prahovenii sunt urmaşii istorici ai lui “Juve de Dâmboviţa”. Fanii celor două echipe chiar planificaseră o bătaie pe internet: “Dacă rupem cordoanele de jandarmi, venim 30-40 să ne-o dăm parte-n parte”. Însă forţele de ordine au oprit cafteala.




Urmărește-ne pe Google News