BOGDAN STELEA. Rezerva lui Silviu Lung in meciul din ‘89 cu Danemarca, Bogdan Stelea si-a amintit de prima pe care a primit-o dupa acel 3-1 de pomina. „Ne-au dat cate un aparat video. In asta constau atunci primele de obiectiv”, a afirmat Stelica. Intrebat daca a primit amenintari de la sistemul comunist cum ca daca nu se califica vor fi dati afara, portarul nationalei a spus: „Nu-mi mai aduc aminte, dar nu cred ca era cazul. Oricum, a iesit bine”. Facand o paralela intre meciul de atunci si cel de sambata, „Arnold” a marturisit: „In afara de mine si de Gica Popescu, care mai suntem si acum, toata echipa este noua. La fel si la danezi. Va fi cu totul altceva”.
GICA POPESCU. Legat de meciul cu reprezentativa pregatita atunci de Sepp Piontek, actual capitan al nationalei, Gica Popescu, a spus: „Am facut un meci extraordinar in urma caruia ne-am calificat la Campionatul Mondial din Italia. A fost o atmosfera fantastica. Trebuie ca acum sa ramanem cu picioarele pe pamant si sa nu vedem doar amintirile”.
GICA HAGI. Prezent la antrenamentul desfasurat marti seara la Saftica, Gica Hagi, retras din activitate, a rememorat si el momentul de acum 14 ani. „Tin foarte bine minte bucuria fantastica ce a fost dupa meci. Nu pot sa uit nici eliminarea din minutul 61, dar era deja 3-1! A fost unul din cele mai frumoase meciuri ale carierei mele. I-am dominat permanent. Ce sa mai vorbim? Am fost mai buni si asa sper sa se intample si acum”, a spus fostul selectioner.