La fel ca anticul general elen, care a redesenat hărţile Greciei antice, a rupt vechile alianţe ale puterilor Atena şi Sparta şi al cărui nume îl poartă, Epaminonda şi colegii săi au răsturnat ordinea firească a lucrurilor în Liga I. A trecut peste rivalitatea locală cu Slobozia şi Călăraşi şi a ajuns să ţină gheata pe grumazul granzilor din Liga I.

“Epa” a evoluat în 158 de partide pentru echipa din Urziceni, însă doar 79 au fost bifate în Liga I, marcând opt goluri. A ajuns în curtea Unirii, în sezonul 2002 – 2003, când a ajutat echipa să promoveze în Liga a III-a. A reuşit să reziste valurilor succesive de jucători aduşi pentru a fi întărit lotul ialomiţenilor, iar în anul competiţional 2006 – 2007 a evoluat în primele meciuri din Liga I.

Fotbalistul de 29 de ani a prins 30 de partide în acest sezon pentru “alb-albaştri” şi nu vrea să se oprească aici. “Mi-am îndeplinit dorinţa: aceea de a juca în Liga I. Este o şansă pe care o ai o dată în viaţă şi nu poţi să o scapi”, a spus “matelotul” lui Dan Petrescu.

Urmărește-ne pe Google News