Jocuri pe bani cu pistolul îndreptat spre el, acuzații false și închisoare. Viața unui argentinian care a depășit toate obstacolele vieții și a ajuns în vârf

E suficient să-l vezi o dată jucând pentru a realiza cine e. Un luptător 100%. E atacant, vârf sau aripă, mic (1,72 m) și tare ca o stâncă, șutează cu stângul, cu dreptul, înscrie cu capul, execută penaltyuri în forță, se bate pentru fiecare minge, agresiv, împinge, își face loc cu corpul, cu coatele, se aruncă în alunecări, nu evită contactele violente, când se aude, se simte scrâșnetul crampoanelor peste tibii. 

„În Empalme Graneros, nu știai niciodată unde zburau gloanțele”

Acesta este Luis Ezequiel Avila. Argentinian, are 29 de ani, e la Osasuna, dar până aici, sus, în LaLiga și în finala Cupei Spaniei, pe care a jucat-o în această lună, a străbătut un drum lung, plin de obstacole, unele mai înalte decât altele, mai grele. Ce viață a avut! Numai ascultându-i povestea și te înfiori. Tatuajele spun multe despre el. Le observi peste tot, pe piept, pe spate, pe picioare, pe brațe, pe gât. Pe primul și l-a făcut singur, la 10 ani, cu pixul și acul. Un supraviețuitor într-o lume dificilă. 

Recomandări

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

La începutul lunii, o știre anunța că doi indivizi aflați pe o motocicletă au deschis focul. O femeie a fost împușcată mortal, alta a fost rănită. S-a întâmplat în Empalme Graneros, în nord-vestul orașului Rosario. Un punct fierbinte al criminalității, mereu exploziv. Aici, în acest cartier, s-a născut și a crescut Avila. 

„În Empalme Graneros, nu știai niciodată unde zburau gloanțele și unde se băteau bandele”, își amintește sud-americanul, într-un interviu pentru The Guardian. Fiecare cuvânt e durere, suferință. 

De unde vine „Chimy”. Părăsit de tată. El, mama și opt frați și surori

Tatăl lui l-a alintat Chimy, glumind, o prescurtare de la Chimichurri, un sos argentinian picant. Băiatul era dinamic, hiperactiv. Și de atunci, a rămas Chimy. Pentru familie, pentru prieteni, pentru toată lumea. Astăzi, pe tricoul Osasunei, deasupra numărului 9, scrie Chimy Avila. La Pamplona, e numit Tximist, fulger în bască, datorită vitezei sale. 

Tatăl nu mai e demult alături de familie. Dependent de alcool, de droguri, a părăsit-o pe mama lui Chimy, lăsând-o să reziste singură cu nouă copii. Mama i-a salvat. Dacă nu era suficientă mâncare pentru toți, părintele spunea: „Pe mine mă doare burta. Nu pot mânca”. 

Recomandări

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

„Dacă înscriu, voi mânca toată săptămâna. Dacă ratez…”

Puștiul s-a întărit, s-a făcut dur în Empalme. Era adolescent când juca fotbal noaptea, în cartier. Miza era mare. „La 4 dimineața, marcam dintr-un penalty pentru ca familia să poată mânca. Ieșeai afară și erau jocuri pe bani. Se paria pe lovituri de pedeapsă. 200 pe portar, 300 pe cel care executa”, povestește el. „Într-un fel, ca în fotbalul profesionist. Trăgeai pentru «arginții» tăi și pentru «arginții» unor tipi grei. Un șef de bandă îți zicea: «Bate penaltyuri pentru mine». Și tu nu refuzai. Dacă dădeai gol, știai că îți primeai banii și frații tăi erau hrăniți. Puneai mingea jos. O poartă mică, mulți în jur. Portarul te privea amenințător: «Vrei ceva?». În acele clipe, te gândeai: «Dacă înscriu, voi mânca toată săptămâna. Dacă ratez…». Pericol iminent. Pistoalele erau la vedere. 

Acuzat pe nedrept de furt. Dat afară de la club!

În acest loc, „găseai mai ușor un pistol decât o minge”. Și el avea o armă, la un moment dat. Unii dintre prietenii lui au fost uciși, alții au ajuns la închisoare. Și Chimy a fost după gratii. 

„Variantele erau să te închidă sau să sfârșești într-o cutie. Fotbalul m-a ținut în viață”. A simțit mereu primejdia. La 16 ani, după ce a jucat la juniorii lui Tiro Federal, la Boca Juniors și chiar la Espanyol Barcelona, pentru scurtă vreme, a debutat la seniorii lui Tiro Federal, cu care a evoluat în diviziile 2 și 3 argentiniene. La 19 ani, a intrat fără să vrea într-un mare scandal. Acuzat pe nedrept că a furat echipament și mingi din vestiar, a fost dat afară din club. Și el, și fratele, și mama sa, care era femeie de serviciu. Ulterior, a fost declarat nevinovat pentru ce se întâmplase în 2013. Însă răul fusese făcut. 

Recomandări

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”

„Am strâns fier vechi, am lucrat ca zidar”

Doi ani, Chimy nu s-a mai apropiat de fotbal din cauza acelui scandal. Doi ani de chin. „Am împins un cărucior, am strâns carton și fier vechi, am lucrat ca zidar, ca vopsitor, am fost frizer, am făcut orice”. A vorbit în The Guardian despre „comportament rău, prieteni nepotriviți, bătăi, arme, lucruri «împrumutate» și închisoare”. După gratii, „toți spuneau: «Nu am fost eu». Dar sunt milioane de oameni nevinovați care caută ceva. E greu să lupți pentru viață, pentru bani, muncă, un pat în care să dormi, mâncare…”. 

Mai adaugă ceva important: „În Argentina, sunt atât de mulți jucători buni, însă au nevoie de cineva care să le dea încredere, să le ofere o șansă, visul de a deveni fotbalist, cineva care să îi ajute cu mâncare, ghete. Dacă ați vedea un meci la închisoare v-ați simți mai bine decât urmărind un Real – Barcelona, jur! Dar nimeni nu vrea să ajute. Contează banii, nu omul”. 

Fetița cea mare, de două ori în stop cardiac. Miracol!

Maria, iubita sa, l-a salvat și ea, nu doar mama. Pe Maria a cunoscut-o când el avea 14 ani, iar ea 17. Un an mai târziu, s-au căsătorit. Au două fetițe, Eluney și Shoemi, de 9 și 7 ani. Cea mare a fost aproape de moarte. La zece zile după naștere, s-a infectat cu un virus respirator care a ținut-o în spital două luni. Timp în care a făcut de două ori stop cardiac. „Într-o noapte, am îngenuncheat la capătul patului și am început să plâng. I-am spus lui Dumnezeu: «Dacă îmi salvezi fiica, îmi voi schimba viața!». Soția s-a așezat lângă mine și am plâns amândoi. A doua zi, copilul și-a revenit. Au mutat-o de la terapie intensivă într-o rezervă normală. Peste încă o zi, au externat-o și am luat-o acasă. Miracol”. Altă supraviețuitoare în familie. 

Ruptură de ligamente încrucișate. La ambii genunchi

Iar el s-a schimbat. L-au sprijinit mult frații Jorge și Carlos Bilicich, agenții săi. După doi ani de pauză, l-au dus la San Lorenzo, acolo a debutat în prima ligă argentiniană. Cariera a prins aripi. Împrumutat în 2017 la Huesca, în Spania, a promovat încă din acel sezon în elita fotbalului iberic. A mai jucat o stagiune la Huesca, în LaLiga, a retrogradat, însă Osasuna l-a transferat definitiv de la San Lorenzo, cumpărându-l în vara lui 2019 cu 2,7 milioane de euro. 

Credeați că a scăpat de probleme? În ianuarie 2020, după doar o jumătate de an la Osasuna, lovitură în plin. Ruptură de ligamente încrucișate la genunchiul stâng. În septembrie, la un pas de revenire, altă accidentare, similară. Ruptură de ligamente încrucișate la genunchiul drept. A reapărut pe teren în aprilie 2021. A stat 435 de zile departe de iarba verde. 

Nu a uitat că Barcelona venise să-l vadă exact când s-a accidentat. Acum comentează cu umor: „Nu mai vreau să fiu pe lista de transferuri, nu mai vreau să mă urmărească niciun club. Altfel, îmi voi petrece toată viața într-un aparat pentru rezonanță magnetică”. 

Mereu primul penalty. Incredibila ascensiune din Cupa Spaniei

A depășit și ultima barieră. A trecut peste tot ce i-a scos destinul în cale. Nu a încetat să urce. În 2022, a primit cetățenia spaniolă, iar în martie 2023 a anunțat că i-ar plăcea să joace pentru La Roja, naționala țării de adopție. Noul selecționer, Luis de la Fuente, l-a convocat în lotul lărgit la partidele cu Norvegia și Scoția, în martie. Nu l-a păstrat în grupul final, însă e timp. Avila speră. 

În acest sezon, a atins ultimul act al Cupei Spaniei, doar a doua finală din istoria clubului, prima după 18 ani. După ce, într-o ascensiune incredibilă, Osasuna le-a învins pe Tarragona (2-1 în prelungiri), în „16-imi”, pe Betis (2-2, 4-2 la penaltyuri), în „optimi”, pe Sevilla (2-1 în prelungiri), în „sferturi”, și pe Bilbao (1-0 și 1-1 în dublă manșă), în semifinale. S-a înclinat în fața lui Real, în finală (1-2), dar, oricum, a fost o călătorie extraordinară. 

Împotriva lui Betis, chiar argentinianul a bătut primul penalty, „întotdeauna sunt primul la 11 metri”, și a înscris. A fost mult mai puțină presiune ca în adolescență, când executa lovituri de pedeapsă pentru bani, cu pistolul îndreptat spre el.

„Am învățat să trăiesc și cu frică, și cu nevoi, și cu fericire”

„Nu mi-a fost niciodată rușine de cine sunt”, spune Chimy. „Am învățat toate lecțiile. Am învățat din sacrificiul mamei. Am învățat să trăiesc și cu frică, și cu nevoi, și cu fericire. Acum, mă tem doar să nu-i dezamăgesc pe cei de lângă mine. Pe mama. Toate aceste lecții m-au adus astăzi aici, totul se întâmplă cu un motiv. E greu, dar ești mai puternic”. 

Are puterea să privească în urmă. Și cu nostalgie: „Ce frumos a fost să visez”. 

foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News