UPDATE 17.30. Guillermo Garcia-Lopez va juca finala cu Vesely. Spaniolul l-a bătut pe Gale Monfils, 6-7, 6-4, 6-2.

Cehul Jiri Vesely, cap de serie numărul 7, s-a calificat în finala turneului masculin de tenis BRD Năstase Țiriac Trophy, dotat cu premii totale de 439.405 euro, care are loc la București, învingându-l în penultimul act, cu 2-6, 6-1, 6-4, după o oră și 43 minute de joc, pe spaniolul Daniel Gimeno-Traver, sâmbătă la Arenele BNR.

În vârstă de 21 ani, Vesely a reușit cu această ocazie să-și ia revanșa în fața lui Gimeno-Traver, care îl învinsese în ambele confruntări directe de până acum, ultima oară luna aceasta, tot pe zgură, în semifinalele turneului de la Casablanca.

Jucătorul ceh îl va avea ca adversar în finala turneului de la București pe câștigătorul partidei dintre francezul Gael Monfils, al doilea favorit al competiției, și spaniolul Guillermo Garcia-Lopez, cap de serie nr.5, care va avea loc tot sâmbătă.

Azi se mai joacă meciul Simone Bolelli (Italia)/ Steve Darcis (Belgia) – Nicholas Monroe (SUA)/Artem Sitak (Noua Zeelandă). Învngătorii întâlnesc cuplul român Marius Copil – Adrian Ungur. Meciul demonstrativ Ilie Năstase/Andrei Pavel – Mansour Bahrami/Henri Leconte e programat la Arenele BNR de la 18.30.

 
 

Urmărește-ne pe Google News