Jucătoarea cu origini poloneze care ocupă locul 5 în clasamentul WTA şi care a câştigat din tenis aproape 20 de milioane de euro susţine că este îndrăgostită de FC Liverpool şi de Steven Gerrard, legenda „cormoranilor”. Despre atmosfera de pe celebrul stadion „Anfield Road” declară că îi „face pielea de găină”.
„Tot timpul copilăriei mele era numai fotbal la televizor”, a declarat Wozniacki, care şi-a pârât tatăl, Piotr, şi fratele, Patrick, că nu se uitau decât la „sportul rege”. „Dacă voiam să-mi petrec ceva timp alături de ei, nu aveam de ales şi trebuia să mă uit la fotbal. Şi tatăl, şi fratele meu au fost jucători de fotbal”, a explicat sportiva.
„În copilărie am jucat în paralel şi fotbal, dar fără să ştie nimeni, şi tenis. Am jucat mult fotbal şi, ce-i drept, mi-a plăcut mai mult decât tenisul. dar tatăl meu a insitat că fotbalul e un sport pentru băieţi şi tot timpul a insistat să mă concentrez în cealaltă direcţie, spre tenis”, a mai declarat frumoasa jucătoare.
„Mi-ar plăcea să urmăresc o dată un Mondial la faţa locului. Am fost de câteva ori pe Anfield şi mi-a plăcut atmosfera. Nu suportă comparaţie cu ce e pe alte arene. Imnul «Youll never walk alone» îmi face pielea de găină. Am câteva tricouri ale lui Gerrard cu autograful lui”, s-a mai lăudat frumoasa Caroline.