Conform ultimelor date făcute publice de IAAF, Andreea Ogrăzeanu, suspendată provizoriu după ce a fost testată pozitiv cu Trimetazidină pe 18 februarie 2017, va fi nevoită să stea pe margine patru ani, până în 2021.
În cadrul aceleași liste, s-a anunțat și perioada de suspendare pe care trebuie să o ispășească Sorin Mîneran, după ce anul trecut, la finalul Campionatului Național de Maraton era testat pozitiv cu Higenamină.
Atletul arădean, la a doua abatere, a primit o sancțiune de 8 ani, până în 2024. Mîneran a putut alerga și la Naționalele de Maraton din 2017 unde a sosit tot pe primul loc, ca și în 2016, arădeanul riscând să piardă ambele titluri: unul în favoarea lui Daniel Lupulescu, celălalt în fața lui George Surlea.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!