Mijlocaşul echipei Ajax, Abdelhak Nouri, care a suferit un atac de cord, dar are „probleme severe şi ireversibile la creier”, a fost transferat la un spital din Amsterdam, după ce a primit îngrijiri medicale la Innsbruck.

„Putem confirma că jucătorul se află la Amsterdam şi este în stare stabilă”, a anunţat clubul Ajax.

Sportivul, poreclit «Appie», a fost spitalizat la Innsbruck (Austria) după ce i s-a făcut rău la meciul de pregătire dintre Ajax şi Werder Bremen de săptămâna trecută.

Clubul olandez a anunţat, joi, că Abdelhak Nouri, de doar 20 de ani, a suferit „probleme ireversibile şi severe la creier”.

În urma testelor efectuate luni, inima funcţionează normal.

Abdelhak Nouri a suferit un atac de cord, sâmbătă, în timpul meciului amical cu formaţia Werder Bremen, din cadrul stagiului de pregătire din Austria.

Nouri, în vârstă de 20 de ani, a căzut pe teren în minutul 72, iar personalul medical a intervenit imediat. Jucătorului olandez i s-a făcut masaj cardiac timp de 20 de minute, iar doctorii au utilizat şi defibrilatorul.

Abdelhak Nouri a fost transportat cu elicopterul la spital unde a fost plasat în comă artificială.

Abdelhak Nouri a evoluat în sezonul trecut pentru echipa a doua a clubului Ajax Amsterdam, care a terminat sezonul pe locul secund, şi a fost desemnat cel mai bun jucător din liga secundă olandeză.

https://twitter.com/AFCAjax/status/885982909194264577″ class=”acss67be2

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

 
 

Urmărește-ne pe Google News