„Sven-Goran Eriksson a murit. După o lungă boală, SGE a murit în cursul dimineţii acasă, înconjurat de familie”, se arată în comunicatul familiei, preluat de news.ro.

Sven-Goran Eriksson a fost primul antrenor străin din istoria naţionalei Angliei (2001-2006). El a mai pregătit naționalele de fotbal din Mexic, Coasta de Fildeş şi Filipine. La nivel de cluburi, Eriksson a antrenat 12 formații, printre care Manchester City, Leicester, Roma şi Lazio, câştigând 18 trofee.

În luna ianuarie, Sven-Goran Eriksson a anunțat că suferă de cancer în fază terminală și a declarat că mai are „în cel mai bun caz un an de trăit”.

Eriksson: „Am avut o viaţă frumoasă. Aveţi grijă de voi şi de viaţa voastră. Şi trăiţi-o”

Aflat recent pe patul de moarte, Eriksson a transmis un mesaj emoționant de adio în documentarul Sven, care este disponibil pe platforma Amazon Prime Video.

„Cred că tuturor ne este teamă de ziua în care vom muri, dar viaţa este şi moarte. Sper că, la final, oamenii vor spune: da, a fost un om bun, dar nu toată lumea va spune asta. Sper că vă veţi aminti de mine ca de un om pozitiv, care a încercat să facă tot ce a putut. Să nu vă pară rău, doar să zâmbiţi. Mulţumesc pentru tot, antrenorilor, jucătorilor, publicului, a fost fantastic. Aveţi grijă de voi şi de viaţa voastră. Şi trăiţi-o”, a spus el.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Universitatea Craiova, eliminată de Benfica lui Eriksson în 1983

Sven-Goran Eriksson a fost primul antrenor străin care a pregătit naționala Angliei. De asemenea, suedezul a cucerit cu IFK Goteborg Cupa UEFA în sezonul 1981-1982 și a oferit Suediei primul titlu european din istorie, a notat GSP.ro.

El și-a început cariera de antrenor la echia suedeză Degerfors la doar 30 de ani, în 1977. A urmat IFK Goteborg, unde a câştigat titlul, două cupe ale Suediei şi Cupa UEFA 1981. Au urmat Benfica, Roma, Fiorentina, Sampdoria şi Lazio, unde a câştigat şapte trofee, inclusiv titlul în Serie A, două Cupe ale Italiei şi Cupa Cupelor.

Sub conducerea lui Sven-Goran Eriksson, Benfica Lisabona a eliminat Universitatea Craiova în semifinalele Cupei UEFA în 1983. În tur, la Lisabona, scorul a fost 0-0, iar returul din 20 aprilie 1983 s-a terminat 1-1, goluri Balaci și Filipovici, astfel că portughezii au mers în finala Cupei UEFA datorită golului marcat în deplasare.

La Craiova Maxima jucau, printre alții, Lung, Ștefănescu, Crișan, Balaci, Țicleanu și Cămătaru.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI