La debutul în circuitul profesionist, Emery a învins-o pe Rung-Aran Khunchai, în weekendul trecut, la BKFC Thailanda 3.
După KO-ul aplicat rivalei în prima rundă, un upercut dureros, Tai a urcat, extaziată, pe corzile ringului și și-a ridicat tricoul. „Nu am mai văzut așa ceva”, au exclamat comentatorul partidei.
„Salutări celor care mi-au oferit o masă, un loc unde să dorm, un loc unde să mă antrenez, m-au antrenat și au crezut în mine. Eforturile lor nu au fost în zadar, iar eu lupt cu o energie de 10 ori mai mare pentru ei. Sunt atât de mândră!”, a scris sportiva, pe Instagram.
Emey a debutat în BKFC, o promoție în care se luptă cu mâinile goale, dar avea o experiență anterioară, fiindcă a luptat ca amatoare în gale de MMA.
Prietenii mei mi-au spus că am devenit cea mai populară căutare pe Google. E frumos să o detronezi pe Kim Kardashian, nu?
Tai Emery:
În Thailanda, o țară budistă, este ilegal să-ți expui părțile intime, dar Emery spune că nu a avut ceva de pătimit după gestul ei, „ci, din contră, am beneficiat de sprijin. Întotdeauna am spus că atâta timp cât ești mereu tu însuți, nimic rău nu se poate întâmpla”.
„Sper că se vorbește și de upercutul meu de manual, nu doar de sărbătoare nebună care a urmat”, a mai spus Emery.