Fanii turci au început să iubească handbalul
“Ţara este minunată, iar oamenii, foarte deschişi. Colegele sunt fete deosebite, iar antrenorii, cumsecade. E adevărat că în Turcia handbalul nu este un sport atât de asaltat de fani, dar nici nu pot spune că nu vin spectatori la meci”.
Talida Tolnai a reuşit deja să vadă câte ceva din Istanbul. Nu totul însă, fiindcă acolo sunt multe locuri de vizitat. “Am mers în Ortakoy, Beşiktaş şi Mecidiyekoy. Toate sunt zone minunate, cu parcuri, porturi şi munţi. M-a impresionat faptul că ori de câte ori încep să se roage sau să cânte în moscheile lor, peste tot, în restaurante , baruri sau terase, se opreşte muzica. E linişte timp de zece minute, cât durează rugăciunile. Abia apoi dau drumul din nou la muzică în localuri”.
↑ Talida (dreapta) a vizitat deja Istanbulul împreună cu o colegă de echipă
A bucurat-o revenirea la naţională
Cu ocazia Trofeului Carpaţi, de la Oradea, de la mijlocul lunii trecute, Talida Tolnai a revenit la echipa naţională. “Mă bucur că pot fi de folos. Starea de spirit este bună. Obiectivul nostru, al fiecărui sportiv, este de a urca pe podium şi de a lua cea mai strălucitoare medalie. Pentru asta trebuie multă muncă. Iar de restul îl las pe bunul Dumnezeu să ne ajute”, a mărturisit Talida Tolnai. De câteva zile, românca are o nouă colegă la echipa din Istanbul. Este vorba despre Patricia Vizitiu, cea alături de care a jucat şi la Oltchim, şi pentru echipa României.