Libertatea: Ce faceți, cum sunteți?
Marian Mihăilă: Sunt la muncă, sunt pompier, cea mai frumoasă meserie din lume. Am fost la meci, mai comentam cu oamenii de la serviciu.

A mai dat vreodată atâtea goluri într-un meci?
A mai dat, pe la juniori, dar alea nu se pun. La seniori e prima oară când îi iese, așa, totul

Ce traseu a avut Vali?
A început aici, la Finta, apoi, pe la 10 ani l-am dus la Astra. Însă acolo erau meciuri de 30-0, îl punea să joace pe la Bănești, Popești, x-ulești… Am fost la un turneu la Brașov, unde a ieșit golgheter, cu 18 goluri. Și au început să bată la ușă Viitorul, LPS Timișoara, Craiova, Dinamo… Am ales Școala de Fotbal Casa Bogdan pentru simplul fapt că au oferit casă, masă și școală. De fapt, doream să vedem și cum e în altă parte…

Și cu Astra cum ați rezolvat?
Președinte era Dinu Gheorghe. Vali juca la vreo trei grupe de juniori, însă nu era cine știe ce băgat în seamă. Când m-am dus să-i iau dezlegarea, atunci s-au trezit cu toții. Un an mi-a luat să rezolv tot. Iar acum, recent, m-am întâlnit cu patronul Ioan Niculae, la un meci pe “Oblemenco”, m-am prezentat, mi-a zis “Bravo”, apoi i-am spus că fiul meu a fost la Astra. Nu m-a crezut! Am impresia că a ieșit ceva scandal acolo după acest episod.

Cum s-a descurcat la Craiova?
Singur-singurel, săracul, la cămin, vai de capul lui. Îl puneam la microbuz, la Târgoviște și pleca. Țin minte că, după primele lui meciuri, la un turneu la Corabia, a început să plângă că a rămas singur… A avut probleme și cu creșterea, unii de vârsta lui se dezvoltau, el, nu. Și acum mai trebuie să pună mușchi pe el?

Cine e cel mai mare suporter al lui Vali?
Bunica! Îi poartă și noroc, o cheamă și el la meciurile de la Craiova. Bunica are o fotografie și cu Victor Pițurcă. Să vedeți cum face la jocuri, e singura băsmăluță din galerie!

Cum e Vali ca psihic, îi pot lua capul ofertele, i se spune ba noul “Gareth Bale”, ba noul Cristiano Ronaldo…
Deocamdată nu luăm în calcul nici o ofertă, e prea devreme. Cât îl privește, e cuminte, dacă nu s-a vagabonțit deja de atâția ani de când e singur printre străini, nu are ce să se mai întâmple! Păi, putea să nu se ducă la școală, la antrenamente, vă dați seama, însă el a fost serios. Cel puțin așa cred, cu atâta chin.

A avut probleme după ce a fost lovit la Iași, și-a pierdut conștiența…
A trecut! E bine că n-a rămas cu nici o frică, deși a fost inconștient. Noroc că a fost operația rapidă.

Ce faceți cu echipa dv., Gaz Metan Finta, sunteți la retrogradare anul acesta?
Sper s-o scoatem la capăt, să rămânem în Liga 4, cu primăria, cu băieții. Sper să terminăm turul, iar în retur să scăpăm de ultimul loc.

Mai aveți un băiat, pe Cătălin.
Are 25 de ani, acum e stabilit în Spania, dar a jucat și el fotbal. Poate era chiar mai talentat, era mai “vână”, însă a avut multe deziluzii cu fotbalul. Acum mai mergem la el doar în vacanțe.

  • Mihăilă, 40 de meciuri și 3 goluri în Liga 1 pentru CSU Craiova, 3 partide și patru reușite la tineret, e primul jucător născut după 2000 marcator pe prima scenă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

 
 

Urmărește-ne pe Google News