Seniorul vrea unirea Basarabiei cu România

În primul rând, Ilie Carp este intrigat că de fiul său nu s-a auzit la București. ”La noi nu se ocupă nimeni de românii de peste tot cuprinsul lumii. Se ocupă să aducă negri, brazilieni și alte nații. Tot văd pe forumuri că nu au auzit de Cătălin. Le spun că este mai român decât liliecii care comentează despre el pe forumuri. E născut român, dar n-a apucat să joace pentru România! Din păcate… S-a născut cu pașaport românesc, asta trebuie să știe lumea. Am vorbit cu cei de la naționala României, dar cât puteam să așteptăm? Antrenorii secunzi de la naționala României l-au urmărit, dar ne-au zis: «Stați olecuță»!. Dar noi cât să mai așteptăm? Asta e soarta basarabenilor. Poate va fi Marea Unire și va fi mai bine”, ne-a declarat Carp senior.

Șahtior i-a propus 1.000 de dolari pe lună

Oficialul federației de la Chișinău a relatat traseul fiului său în fotbal: ”Cătălin a jucat la Șahtior. La vârsta de 18 ani, i-au propus un contract pe cinci ani, cu salariu de 1.000 de dolari pe luni. Prea puțin. Am încercat să vorbim cu nea Mircea Lucescu, dar ne-a spus că el nu se bagă la sume, la contract. Lucescu a aflat după o jumătate de an că era un român la juniorii de la Șahtior. L-am căutat la telefon pe Surkis, care ne-a zis să-l aducem două săptămâni la probe. I-au făcut contract pe trei ani. A jucat un an la rezervele de la Dinamo Kiev, care trebuia să ne dea 300.000 de dolari ca indemnizație de formare. Îl am acasă contractul, nu spun prostii! Dinamo n-a plătit indemnizația, ne-a plimbat o jumătate de an, a venit războiul și totul a picat”.

Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu
Recomandări
Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu

Luat în avion, poate prinde o echipă prin România

carp_1_medium_1359989540

Ilie Carp

Cătălin a ajuns pe nepusă masa în România. ”Șahtior a făcut un turneu cu meciuri amicale la Cluj, cu Universitatea și cu CFR. L-au luat în avion și pe Cătălin, că poate își găsește o echipă în România. Așa a rămas la CFR. Aici au fost ceva probleme, care sunt cunoscute, dar nu avem ce să le reproșăm oamenilor de acolo. Vă spun că Steaua n-a greșit, când l-a luat pe Cătălin. El are potențial normal. Până acum, a jucat subatacant, adică mijlocaș împins. Pe când era la CFR, un fundaș a luat cartonaș roșu și a intrat el acolo. Citește bine jocul și a rămas fundaș”, își apără tatăl puiul.

Dinu a dat probe în Suedia

Cătălin mai are un frate, Dinu (32 de ani), care și-a încercat norocul ca fotbalist prin străinătate. Nu s-a remarcat cu nimic, așa că i-a pasat gloria fiului său, Răzvan (2 ani). ”Cătălin a fost prin Suedia, la probe. El este dinamovist, iar Cătălin este stelist. Fratele meu, Ioan Carp, care este impresar, se ocupă de transferul lui Cătălin. Steaua nu se refuză! Dacă vrei performanță, dacă vrei să muncești, te duci la Steaua! Și mai am un jucător pentru Steaua, Răzvan, nepotul meu. O să-l auziți la radio pe Ilie Dobre strigând: «Răzvan Carp la balon, șut și Goooooooooooooooooooooooooool»! Dar are doar doi ani, așa că pe el doar l-am scos la încălzire. Dinu și Cătălin sunt blonzi, dar eu sunt brunet. Doar nevastă-mea e blondă!”.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

Cătălin îl are ca model pe Gică Hagi. ”Îl citește pe Hagi. Când a venit de la Constanța, a lăsat barurile și s-a antrenat serios. Iar de la mine din casă nu poate să iasă un copil neserios”, ne asigură moldoveanul.

Dialogul s-a încheiat pacifist cu domnul Carp: ”Să trăiești, frate!”.

Cătălin Carp va semna un contract valabil pe patru sezoane cu campioana României. El a efectuat în această dimineață vizita medicală.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Se construiește un nou drum în apropiere de București. Aeroportul Otopeni va fi principalul beneficiar
FANATIK.RO
Se construiește un nou drum în apropiere de București. Aeroportul Otopeni va fi principalul beneficiar
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Observatornews.ro
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI