Care este povestea acelei maşini?
O cumpărase în urmă cu un an şi jumătate, intermediar fiind Cristi Munteanu. Actele fuseseră făcute ca la carte, avea plătite toate impozitele la zi, iar el nu a bănuit că ar putea exista vreo problemă. Nu mai are 20 de ani şi nu s-ar fi expus inutil să se plimbe cu o maşină furată. Ştie că se poate declanşa un astfel de scandal, deoarece e persoană publică.
Cât de grav i-a fost afectată imaginea de acest incident?
Va fi greu să se reabiliteze, după ce i-a fost aplicată pe nedrept eticheta de hoţ, de pungaş. Toată lumea citeşte când eşti prezumtiv vinovat, dar mai puţin când ai fost declarat nevinovat. Familia noastră nu e afectată de acest scandal, pentru că noi ştim că nu are nici o implicare în această afacere şi suntem cu spiritul lângă el. Îl vom ajuta cât de mult putem pentru a trece cu bine peste acest episod nefericit din cariera lui.
A mai avut astfel de probleme până acum?
Nu e un băiat teribilist, a fost mereu liniştit şi şi-a văzut de treabă. E emotiv şi zâmbetul afişat la aeroport şi la poliţie cred că a fost de schemă, pentru presă. Acum o lună l-a botezat pe copilul fratelui său, iar în biserică tremura când spunea ”Crezul”. E greu să fii scos din sediul poliţiei cu cătuşele la mâini, cu geaca peste ele, ca un infractor, când ştii că nu eşti vinovat.
Care era sistemul electoral în Roma Antică?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care sistem electoral european a permis unui partid să obțină majoritatea parlamentară cu mai puțin de 35% din voturi?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană există un partid politic dedicat drepturilor animalelor?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care țară folosește cerneală care nu poate fi ștearsă pentru a marca alegătorii?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care important cancelar german avea un doctorat în fizică cuantică înainte de a intra în politică?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
ULTIMA ORĂ. Care ar fi cauza morții unuia dintre medicii rezidenți decedați din Iași. Ce s-a descoperit la autopsia lui Emanuel Mirel Luca, de 28 de ani
Viva.ro
Irina Tănase nici că s-a afișat vreodată AȘA alături de Liviu Dragnea! Ultimele imagini cu fosta iubită a politicianului ne-a lăsat pur și simplu fără replică. S-a schimbat radical
Libertateapentrufemei.ro
”Cel mult o nepoată prin alianță....”. Oana Roman a luat foc la adresa Calinei Roman, fata surorii sale. Cuvintele sale sunt extrem de dure: „Am tolerat prea mulți ani o situație...”. Ce a putut să spună despre nepoata ei de 24 de ani, acuzată că a devalizat apartamente
Adevarul.ro
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
Elle.ro
Naomi Hedman și Andrew Barabancea s-au despărțit? Ce a dezvăluit chiar Ozana Barabancea: „A avut o relație foarte frumoasă, dar…”
Unica.ro
Dezvăluirea lui George Simion despre Călin Georgescu. Un detaliu în ceea ce privește declanșarea pandemiei a atras atenția tuturor
Observatornews.ro
Accident mortal, înscenat de elevi din Vaslui: "cadavrul", un manechin din paie, stropit cu vopsea roşie
HOROSCOP
Horoscop 17 aprilie 2025. Săgetătorii sunt în centrul atenției și cei din jur așteaptă un semn pentru a se ocupa de rezolvarea unor probleme