Robinson Zapata a sărbătorit pe 7 mai două evenimente: naşterea primului copil şi aniversarea a 23 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni.
Robinson Zapata a devenit tată pentru prima dată chiar pe 7 mai, ziua în care toată suflarea roşalbastră sărbătorea 23 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni, cel mai important trofeu din vitrina Stelei. Bianca, fetiţa portarului Stelei, a fost născută prematur, dar este perfect sănătoasă.
“Suntem foarte fericiţi, deoarece ne-am dorit de foarte mult timp acest copil. Toată familia noastră din Columbia este în culmea fericirii. Am fost felicitat şi de colegii mei şi ne bucurăm foarte mult că Bianca s-a născut pe 7 mai, o zi foarte importantă în istoria Stelei”, a declarat Robinson Zapata. Soţia columbianului, Ceucy, a născut joi, în jurul orei 12.00, la Bucureşti, o fetiţă ce va primi numele Bianca. Micuţa cântăreşte 1,5 kg şi, deşi a venit pe lume prematur, în doar a cincea lună de sarcină, e perfect sănătoasă.
“Robinson vrea 8 copii, dar am convenit până la urmă să avem doar doi. Peste 10 ani mă văd fericită cu familia mea. Mi-l imaginez pe Robinson jucând fotbal cu copiii, iar eu privindu-i de pe margine Am ales numele Bianca dintr-o listă făcută de soţul meu, pe care se mai găsea şi Kiara şi Geraldine. Dacă ar fi fost băiat, decisesem ca numele să fie Miguel Angel”, dezvăluia jumătatea goalkeeper-ului stelist în urmă cu ceva timp.
Evenimentul este cu atât mai fericit cu cât soţia fotbalistului pierduse anul trecut o sarcină şi exista riscul ca nefericitul eveniment să se repete.
Soţia lui Dayro Moreno, gravidă în trei luni.
Colegul de echipă al portarului, Dayro Moreno, are şi el motive de bucurie. Columbianul a fost anunţat de soţia sa, Paola, că este însărcinată în luna a treia. Evenimentul s-a produs în parcarea stadionului Steaua, imediat după finalul meciului cu CFR Cluj, terminat cu scorul de 1-1, în care atacantul a marcat golul egalizator, în minutul 54. Fotbalistul nu a rămas dator şi, după următorul gol în Liga I, la partida cu Oţelul Galaţi, a dedicat reuşita soţiei. Dayro a cerut copiilor de mingi un balon pe care l-a strecurat pe sub tricou, în zona abdomenului, simulând sarcina, şi şi-a sărutat verigheta.