Poate repeta performanţa la sol

Blonda noastră cea frumoasă şi-a luat avânt şi a sărit direct pe primul loc! 15.383 pentru prima execuţie, 15.000 pentru cea de-a doua şi medalia de aur, cu media de 15.191! Este primul titlu olimpic cucerit de Izbaşa la sărituri şi al doilea în total, după aurul câştigat în 2008 la sol, respectiv a patra medalie olimpică în total, punând la socoteală bronzul pe echipe obţinut la această ediţie a jocurilor, dar şi cel de la precedenta. Şi asta nu e totul, pentru că Sandra poate da din nou lovitura marţi, în finala la sol!

Clasament


1. Sandra Izbaşa (România) 15.191
2. Mc Kayla Maroney (SUA) 15.083
3. Maria Peseka (Rusia) 15.050
4. Janine Berger (Germania) 15.016
5. Oksana Chusovitina (Germania) 14.783
6. Yamilet Abreu (Rep. Dominicană) 14.516
7. Brittany Rogers (Canada) 14.483
8. Elsabeth Black (Canada) 0*

* a ratat complet prima săritură şi a renunţat la a doua din cauza unei accidentări

Koczi s-a făcut de râs

Flavius Koczi (25 de ani) a refuzat, zilele trecute, să concureze în finala la individual compus, pentru a evita riscul unei accidentări. Sportivul din Reşiţa ţintea câte o medalie la sol şi la sărituri, dar evoluţia sa la sol a dezamăgit profund. La capătul unei prestaţii dominate de ezitări şi greşeli nepermise, Koczi a fost notat cu 15.100, eşuând, la final, pe un umilitor loc 7. Prima poziţie a podiumului a fost ocupată de chinezul Zou Kai.

Demisie în scrimă

Dan Podeanu, antrenorul lotului feminin de scrimă al României, va demisiona la revenirea delegaţiei în ţară. “Renunţ la lotul naţional de scrimă. Îi las pe cei tineri să facă treabă mai bună”, a declarat Podeanu la GSPTV. Spadasinele tricolore au dezamăgit la Olimpiada londoneză, unde nu au câştigat nici o medalie la individual sau pe echipe.

Record la maraton

Etiopianca Tiki Gelana a câştigat ieri proba feminină de maraton cu un nou record olimpic, alergând distanţa de 42,195 de kilometri în două ore, 23 de minute şi 7 secunde. Constantina Diţă, campioana din 2008, a terminat pe locul 86 (două ore, 41 de minute şi 34 de secunde), iar Lidia Şimon, vicecampioana din 2000, s-a clasat pe locul 45 (două ore, 32 de minute şi 46 de secunde).

Serena, alt triumf

După ce a devenit campioană olimpică a simplu (6-0, 6-1 cu rusoaica Maria Şarapova), Serena Williams a câştigat ieri medalia de aur şi la dublu feminin. Americanca şi Venus, sora ei, s-au impus cu scorul de 6-4, 6-4 în faţa perechii cehe formate din Andrea Hlavackova şi Lucie Hradecka.

Programul de azi al sportivilor români

Caiac-canoe – Iosif Chirilă C1 1.000 de metri (11.54 calificări, 13.14 semifinale) Polo pe apă – România – Serbia (16.10, grupa B) Gimnastică – Flavius Koczi (17.41, finală la sărituri)

 
 

Urmărește-ne pe Google News