Cotidianul The Sun scria, miercuri, ca atacantul islandez Eidur Gudjohnsen a dezvaluit secretul succesului echipei Chelsea: jucatorii se tem de antrenorul Mourinho. “Desi relatiile dintre jucatori si Mourinho au fost in general excelente, totusi nu este nici o indoiala ca toti erau speriati de un esec, deoarece el era furios daca pierdeam. Daca eram condusi la pauza sau era remiza, stiam ca vom fi criticati. Uneori chiar urla la noi”, a declarat atacantul islandez transferat in aceasta vara la FC Barcelona. Totusi, Gudjohnsen a gasit si cuvinte de lauda la adresa lui Mourinho. “Unul din cele mai importante lucruri la Mourinho, ca om si ca antrenor, este ca iti spune totul in fata. El este diferit pentru faptul ca are capacitatea de a se face inteles de jucatori si pentru incredibila atentie la detalii”, a afirmat islandezul.