Maximilian Nicu a făcut tot ce-a depins de el pentru a obţine cetăţenia română în regim de urgenţă. Mijlocaşul de 26 de ani al liderului din Bundesliga, Hertha Berlin, a intrat în posesia preţiosului document la timp pentru a putea spera la debutul în echipa ţării părinţilor săi şi, mai nou, şi a lui.
Aseară, a fost rândul selecţionerului Victor Piţurcă să mute. Antrenorul naţionalei avea trei variante la dispoziţie: să-l includă pe Max pe lista titularilor, să-l pună la păstrare pe banca de rezerve sau să-l exileze în tribună. Dotat cu un deosebit simţ al riscului şi adept al jocurilor de noroc, Piţi a ales ultima variantă, preferându-i în linia mediană pe rutinaţii Cociş, Rădoi şi Codrea.
Nicu a privit meciul de la tribuna oficială a stadionului Farul, câteva rânduri mai sus faţă de locurile pe care stăteau părinţii săi, Alexandru Dan şi Costela, şi fratele Christopher, sosiţi din Germania pentru a asista la debutul lui Max sub tricolor.
La aflarea veştii că fiul ei nu este nici măcar rezervă, mama lui Maximilian a încercat să-şi ascundă dezamăgirea. “Asta este, dacă Max nu joacă. Antrenorul decide cine intră şi cine nu, dar tot el este şi cel care plăteşte primul pentru rezultatele proaste. Oricum, noi vom merge şi la Klagenfurt. Poate Max va juca atunci, contra Austriei”, a declarat doamna Costela Nicu pentru Libertatea.
S-a întreţinut cu Dorin Goian
Maximilian Nicu a urmărit desfăşurarea ostilităţilor şi a discutat cu fundaşul stelist Dorin Goian, suspendat contra Serbiei din cauza cumulului de cartonaşe galbene, cu mijlocaşul Oţelului Galaţi, Alexandru Bourceanu şi cu închizătorul stelist Ovidiu Petre, care s-a accidentat, zilele trecute, la unul dintre antrenamente.