După trei operații suferite la încheietura mâinii stângi și după aproape doi ani fără meciuri, tenismanul sud-american a câștigat în acest an primul său titlu ATP după 2014, la Stockholm, în luna octombrie, la JO 2016 a cucerit medalia de argint și a urcat pe locul 38 în ierarhia mondială.

Del Potro, 28 ani, care a mai câștigat acest premiu în 2011, s-a impus în anchetă în fața francezului Julien Benneteau, a croatului Ivo Karlovic și a germanului Florian Mayer.

Elvețianul Roger Federer, care a ieşit din Top 10 după 14 ani neîntrerupţi, și-a trecut în palmares încă o dată, pentru a 12-a oară în total, premiul pentru ”Excelență sportivă”, după ce i-a depășit la vot pe britanicul Andy Murray, elvețianul Stanislas Wawrinka și spaniolul Rafael Nadal.

Premiul pentru jucătorul cu cel mai mare progres al anului i-a revenit francezului Lucas Pouille (finalist la București), care i-a devansat pe Dominic Thiem, Daniel Evans și Alexander Zverev. În al cincilea său sezon din ATP, Pouille, 22 ani, a urcat de pe locul 91 pe 15 și a câștigat primul său titlu în septembrie la Marsilia.

Taylor Fritz, cel mai tânăr jucător din Top 100

Cel mai bun tânăr jucător din Top 100, care a intrat în posesia premiului ”Steaua de mâine” a fost desemnat americanul Taylor Fritz, 19 ani, care în octombrie a devenit cel mai tânăr finalist al unui turneu ATP, la Memphis, după 2008, notează Agerpres.

Premiul pentru cel mai bun antrenor a ajuns la suedezul Magnus Norman, cel care îl pregătește pe elvețianul Stan Wawrinka și care i-a depășit la vot pe Gunter Bresnik (Dominic Thiem), Ivan Lendl (Andy Murray) etc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News