OPENUL ROMÂNIEI – SEMIFINALE
SIMONA HALEP – MONICA NICULESCU 6-2, 4-6, 6-1
Simona Halep (22 de ani și locul 3 WTA) este în finala turneului de la București, care va avea loc mâine, de la ora 17.30 (în direct la Digi Sport), după un meci de trei seturi cu Monica Niculescu (26 de ani, locul 68 WTA). Fata din Constanța se va duela cu italianca Roberta Vinci (31 de ani și locul 21 WTA). Favorita 2 a repurtat o victorie clară cu Kristina Kucova, căreia i-a lăsat doar patru game-uri.
În semifinale, astăzi, Halep a acuzat oboseala acumulată până acum la Roland Garros și la Wimbledon, a pierdut un set, primul în acest turneu, dar s-a redresat în manșa decisivă și a trecut de Monica Niculescu.
Simona Halep este deținătoarea titlului la turneul de la Budapesta, competiție înlocuită din acest an cu turneul de la București. În acest condiții, Halep este în situația de a-și apăra titlul. Ea își va apăra punctele de anul trecut, fapt care n-o ajută să treacă pe locul 2 WTA.
”A fost un meci foarte dificil, Monica a jucat foarte bine, o felicit. Sper că ați văzut un meci foarte bun. Sunt foarte obosită. Am avut o perioadă foarte încărcată. Dacă turneul era în altă țară, nu-l jucam! În setul doi am rămas fără energie. Suntem obosite, și eu, și Roberta Vinci, dar vreau să câștig titlul la primul turneu de la București”, a spus Simona Halep.
”A fost un meci greu. Am dat tot ce am putut, am luptat pentru fiecare punct. Sper să nu fie o accidentare gravă la mine, aș vrea să joc la Istanbul, săptămâna viitoare. Publicul a fost nemaipomenit. Mi-a plăcut foarte mult să joc aici”, a zis și învinsa Monica Niculescu.
/////////////////////////////////
GAME 25 – Simona Halep este în finală, Niculescu se mulțumește cu 11.300 de dolari și 110 puncte: 6-1.
GAME 24 – Niculescu s-a prăbușit, nu mai este capabilă să-și câștige serviciul: 5-1.
43.000 de dolari și 280 de puncte WTA
primește câștigătoarea turneului bucureștean, aflat la prima ediție. Finalista se alege cu 21.400 de dolari și 180 de puncte.
GAME 23 – Niculescu nu se lasă și face break: 4-1.
GAME 22 – Halep mai face un break: 4-0.
GAME 21 – Halep încherie cu un as: 3-0.
GAME 20 – Break alb făcut de Halep, lucrurile reintră pe făgașul normal: 2-0.
GAME 19 – Halep a pierdut primul set la București. A intrat determinată în manșa a treia: 1-0.
SETUL 3
/////////////////////
GAME 18 – Halep n-a recuperat terenul pierdut, irosind patru mingi de break: 4-6.
GAME 17 – Halep și-a făcut serviciul, dar Niculescu va servi, la reluare, pentru a închide setul: 4-5.
GAME 16 – Deși nu are lovituri în repertoriu, Monica reușește să preia comanda setului: 3-5.
GAME 15 – Simona a salvat două mingi de break cu as, iar Niculescu a făcut brea, revenind de la 1-3: 3-4.
GAME 14 – Halep s-a relaxat și i-a permis rivalei să egaleze cu serviciuș: 3-3.
GAME 13 – Niculescu s-a trezit băgată în set de greșile Simonei: 3-2.
GAME 12 – Simona Halep și-a făcut de cap și în acest game, primul break al setului, fără să forțeze: 3-1.
GAME 11 – Halep este expeditivă la serviciu: 2-1.
GAME 10 – Niculescu se plânge de dureri la piciorul accidentat (dreptul), dar își face serviciul cu emoții: 1-1.
GAME 9 – Halep reia treaba de unde a lăsat-o: 1-0.
SETUL 2
////////////////////////////
GAME 8 – Neavând lovituri din spatele terenului, Niculescu apelează des la ”scurte”. Degeaba, Halep o domină și, după 38 de minute, ia primul set. Diferența dintre locul 3 WTA și locul 68 mondial este vizibilă: 6-2.
GAME 7 – Simona Halep nu are emoții pe propiul serviciu. Adversara face puncte doar când greșește ea: 5-2.
GAME 6 – Monica evoluează cu un bandaj la picuiorul drept, după ”sfertul” epuizat cu Polona Hercog (Slovenia). Sportiva din Slatina nu știe să lovească mingea cu dreapta, folosind un slais defensiv: 4-2.
GAME 5 – Halep are răspuns la toate provocările adversarei: 4-1.
GAME 4 – Halep nu are emoții, încă un break alb. Monica nu a câștigat niciun punct pe propriul serviciu: 3-1.
GAME 3 – Niculescu face break din nimic. În tribune sunt părinții Simonei, Stania și Stere, dar și managerul ei, Virginia Ruzici, precum și antrenorul Wim Fissette. Steaua l-a trimis pe Teia Sponte: 2-1.
GAME 2 – Niculescu încheie game-ul se serviciu cu o dublă greșeală. Slaisul enervant al Monicăi n-a mai avut succesul din sferturile de finală. Break alb: 2-0.
GAME 1 – Simona Halep servește prima. Se impune după egalitate: 1-0.
SETUL 1
//////////////
Simona Halep și Monica Niculescu se vor duela, în această după-amiază, pe zgura de la Arenele BNR, pentru un loc în finala ediției inaugurale a turneului WTA din Capitală.
Simona a câștigat clar singura confruntare directă cu Monica, scor 6-1, 6-1, la Bruxelles, tot pe zgură. Dacă Niculescu țintește prima finală în 2014, Halep, a treia jucătoare a lumii, ar fi la a patra prezență în ultimul act în acest sezon, după Doha (victorie cu Angelique Kerber), Madrid și Roland Garros (învinsă de Maria Șarapova).
În cealaltă semifinală s-au confruntat Kristina Kucova (Slovacia) și Roberta Vinci (Italia, a doua favorită). A 21-a jucătoare a lumii s-a distrat în penultimul act, scor 6-1, 6-3.
PROGRAMUL ZILEI
Ora 15.00
Kristina Kucova (Slovacia) – Roberta Vinci (Italia, 2) 1-6, 3-6
Cagla Buyukakcay (Turcia) / Karin Knapp (Italia) – Paula Kania (Polonia) / Anna Tatișvili (USA) 6-7 (3), 6-3, 10-4 / LIVE
Ora 17.00
SIMONA HALEP (România, 1) – MONICA NICULESCU (România) 6-2, 4-6, 6-1
Ora 19.00
Katarzyna Piter (Polonia, 1) / Olga Savchuk (Ucraina, 1) – ELENA BOGDAN (România) / ALEXANDRA CADANȚU (România) 4-6, 6-4, 4-10