TURNEUL CAMPIOANELOR, GRUPA ROŞIE
ACTUALIZARE, ora 16:30 / Șarapova – Radwanska 4-6, 6-4, 6-3
SIMONA HALEP (ROMÂNIA) – FLAVIA PENNETTA (ITALIA) 6-0, 6-3
Halep, principala favorită, s-a impus după o oră și zece minute în fața italiencei, cap de serie numărul șapte. Românca și-a luat revanșa după ce Pennetta (33 ani, numărul opt mondial) a învins-o luna trecută, în semifinale la US Open, cu 6-1, 6-3, italianca reușind apoi să câștige turneul.
Simona Halep și-a asigurat prin acest prim succes un cec de 304.000 de dolari și 230 de puncte WTA.
Campioana noastră va susține marți următorul meci. Mai are de jucat în grupă cu rusoaica Maria Șarapova și cu poloneza Agnieszka Radwanska.
GAME 15: Simona servește pentru set și meci. 15-0, 30-0, 40-0. Trei mingi de set și meci. 40-15. Game, set, meci. Prima victorie pentru Simona Halep la Turneul Campioanelor!
GAME 14: Pennetta nu cedează. Halep forțează break-ul. 30-30, 40-30. Italianca a servit foarte bine și a egalat, 40-40. Avantaj, Halep. Egalitate. Avantaj, Halep. Break, 5-3.
GAME 13: Simona este stăpână pe serviciu. Încă un game alb, 4-3. Pennetta a cerut din nou intervenția antrenorului.
GAME 12: Game strâns, 40-40. Avantaj Pennetta. Egalitate. Avantaj Pennetta. Game, Pennetta: 3-3.
Simona este susținută la Singapore de părinți, de fratele ei, de managerul Virginia Ruzici, dar și de primarul orașului Bușteni, Emanoil Savin. În tribune sunt și fani români.
GAME 11: Game alb pentru Simona, 3-2.
GAME 10: Pennetta a prins mai mult curaj și a făcut 2-2.
WTA a anunțat cum se distribuie premiile la Turneul Campioanelor.
GAME 9: Halep și-a câștigat serviciul și conduce cu 2-1.
GAME 8: Pennetta servește cu mingi noi. Și egalează, 1-1.
GAME 7: Simona nu o lasă să respire pe Pennetta, dar şi italianca se agaţă de toate mingile. 30-40. Excepţional, Simona, 40-40. Avantaj, Simona. Game, Halep: 1-0. Șapte game-uri câștigate consecutiv de Simona!
SETUL 2
GAME 6: 15-15, 15-30, 15-40, 30-40, 40-40, minge de set Halep. Game şi set, Simona, 6-0, în 25 de minute.
GAME 5: Simona a câştigat la zero game-ul, 5-0. Pennetta a cerut intervenţia antrenorului. „Fă un pas în teren şi fi mai agresivă!”, i-a recomandat acesta.
GAME 4: Simona este foarte agresivă. 30-30, 40-30. Break şi Halep se desprinde la 4-0.
GAME 3: Dublă greşeală. Simona a fost deranjată de flash-ul unui aparat foto. 40-30. Game, Halep: 3-0! Simona deţine controlul jocului.
GAME 2: Simona a început foarte hotărâtă meciul. Break, Simona, care conduce cu 2-0.
GAME 1: Serveşte Halep. Simona a câştigat prima minge, 15-0. Primul as pentru Simona, 40-15. Game, Halep: 1-0.
09:14: a început meciul
09:09: Simona Halep nu are niciun bandaj la picior.
09:06: Pennetta a câştigat tragerea la sorţi. A început încălzirea.
09:04: Startul partidei întârzie. Jucătoarele au ieşit de la vestiare şi sunt prezentate spectatorilor.
Simona Halep, locul 2 WTA, debutează duminică, de la ora 09:00, în Grupa Roşie de la Turneul Campioanelor, de la Singapore, împotriva italiencei Flavia Pennetta (locul 8 WTA).
„Este ultimul ei turneu şi nu are nimic de pierdut. Sigur va da tot ce are mai bun. Startul e important în grupă, pentru că o înfrângere îţi poate îngreuna situaţia, aşa că voi încerca să fac un meci cât mai bun”, a precizat Simonao.
Halep şi Pennetta (3.153 de puncte în 2015, locul 9) s-au întâlnit de cinci ori. Pennetta, 33 de ani, conduce, cu 4-1, în meciurile directe cu Halep. Până la US Open, succesele italiencei nu erau mai recente de 2013: sferturi la Marbella (2010), scor 6-4, 7-6 (4), optimi la Bastad (2013), scor 4-6, 7-5, 2-0 abandon şi optimi la US Open (2013), scor 6-2, 7-6 (3).
Halep avea victoria din meciul disputat în martie, în optimile de finală ale turneului de la Miami, scor 6-3, 7-5. A urmat apoi partida din semifinalele US Open, când românca a fost întrecută clar, cu scorul de 6-1, 6-3, în 59 de minute, de sportiva italiană, care avea ulterior să câştige turneul.
Anul 2015 a fost cel mai bun pentru Flavia Pennetta, datorită titlului de la Flushing Meadows, singurul de Grand Slam la simplu din palmares. Ea a anunţat că se va retrage din activitatea sportivă după ce va evolua la Turneul Campioanelor.
„Nu sunt robot”
Simona Halep le mai întâlneşte în grupă pe Maria Şarapova şi Agnieska Radwanska.
„E o grupă grea, dar nu am nimic de pierdut şi nici aşteptări. Îmi doresc doar să joc cel mai bun tenis al meu. În România, lumea îmi spune că trebuie să câştig toate meciurile, dar nu sunt un robot. Sunt doar o fată normală, o jucătoare normală. Am suişuri şi coborâşuri. Pot câştiga un meci important şi apoi să pierd unul mai puţin important. E pentru a doua oară când voi juca aici, dar acum am mai multă experienţă. Am amintiri foarte frumoase de anul trecut”, a spus Simona Halep.
În ceea ce o priveşte pe Maria Şarapova, Simona Halep a spus că ştie cum să joace împotriva rusoaicei. „Am gânduri pozitive legate de acest meci. Am o şansă şi ştiu cum să joc împotriva ei acum”, a afirmat Halep.
Palmares negativ cu Şarapova
Simona Halep, locul 2 WTA, nu are palmares pozitiv nici cu rusoaica Maria Şarapova, locul 3 WTA, poloneza Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA.
Halep şi Şarapova (4.322 de puncte în 2015, locul 4) s-au întâlnit de cinci ori până în prezent, de fiecare dată impunându-se sportiva rusă. Prima partidă dintre cele două sportive a avut loc în turul doi al turneului de la Indian Wells din 2012, Şarapova câştigând cu scorul de 6-3, 6-4. În acelaşi an, dar în primul tur de la Beijing, Şarapova s-a impus cu scorul de 7-5, 7-5.
În mai 2014, Maria Şarapova a câştigat în faţa româncei finala turneului de la Madrid, cu 1-6, 6-2, 6-3, apoi în iunie 2014 s-a impus în finală la Roland Garros, scor 6-4, 6-7 (5), 6-4. Ultima lor partidă s-a desfăşurat în august 2014, în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati, când victoria i-a revenit din nou sportivei din Rusia, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-4.
În 2015, Şarapova, 28 de ani, a câştigat turneul de categorie Premier 5 de la Roma şi pe cel WTA de la Brisbane. Ea a disputat finala la Australian Open şi a ajuns în semifinale la Wimbledon şi la Madrid. De la Grand Slam-ul londonez, Şarapova a mai jucat doar o partidă, pierdută în turul al doilea la Wuhan. Accidentările au împiedicat-o pe rusoaică să evolueze în ultima parte a acestui an, ea ratând inclusiv US Open.
4-4 cu Radwanka
Singura jucătoare din Grupa Roşie cu care Simona Halep are un palmares direct echilibrat, 4-4, este Agnieszka Radwanka (3.425 de puncte în 2015, locul 6). Totuşi, românca a câştigat patru din ultimele cinci dispute. Ultima lor întâlnire a avut loc în august, în sferturile de finală ale turneului de la Toronto, când Halep a câştigat cu scorul de 0-6, 6-3, 6-1. Tot românca a câştigat partida din semifinalele ediţiei trecute a Turneului Campioanelor, cu scorul de 6-2, 6-2. Halep s-a impus, în turul secund la Roma, în 2013, scor 6-7 (2), 6-1, 6-2, şi în semifinalele turneului de la Doha, în 2014, scor 7-5, 6-2.
La rândul ei, Radwanska a câştigat în semifinalele turneului de la Indian Wells, ediţia 2014, scor 6-3, 6-4, în 2011, în turul 3 al Australian Open, cu 6-1, 6-2, în finala turneului de la Bruxelles, din 2012, cu 7-5, 6-0, şi în turul 2 la Auckland, în 2013, cu 6-3, 6-1.
Agnieszka Radwanska, 26 de ani, a arătat o creştere de formă şi a reuşit evoluţii bune în partea a doua a anului 2015. Ea a câştigat turneul de la Tokyo, a disputat finala turenului de la Eastbourne şi a ajuns în semifinale la Katowice, Nottingham (învinsă de Monica Niculescu), Wimbledon şi Beijing.
A doua oară la Turneul Campioanelor
După Serena Williams, care a declarat forfait pentru Turneul Campioanelor, Simona Halep a acumulat cele mai multe puncte în acest an, 5.790, devenind favorita principală a competiţiei. Românca a câştigat trei turnee, la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, a jucat alte două finale, la Toronto şi Cincinnati, şi a atins faza semifinalelor la Miami, Stuttgart, Roma şi la US Open.
Simona Halep va evolua pentru a doua oară în carieră la Turneul Campioanelor, după ce anul trecut a pierdut finala în faţa Serenei Williams.
Grupa Albă e mai accesibilă
În Grupa Albă vor evolua Garbine Muguruza (Spania), locul 4 WTA şi cap de serie numărul 2 , Petra Kvitova (Cehia), locul 5 WTA, Angelique Kerber (Germania) şi Lucie Safarova (Cehia), locul 9 WTA.
Timea Bacsinszky (Elveţia), locul 10 WTA, şi Venus Williams (SUA), locul 13 WTA, sunt rezerve.
La Singapore, jucătoarele vor primi câte 70 de puncte pentru fiecare meci jucat în grupă, participarea fără victorie însemnând un total de 210 puncte. La acestea se adaugă 160 de puncte pentru fiecare partidă câştigată în grupă. Astfel, o jucătoare se califică în semifinale cu punctajul obţinut în grupă, maximum fiind 690 de puncte. Accederea în ultimul act se premiază cu 360 de puncte, totalul maxim fiind de 1.050 de puncte. Câştigătoarea trofeului va primi alte 450 de puncte, putând acumula 1.500 de puncte.
Turneu de 7 milioane de dolari
Meciurile vor avea loc pe suprafaţă rapidă, la Singapore Indoor Stadium, arenă cu o capacitate maximă de 12.000 de locuri şi care face parte dintr-un complex sportiv care a costat 1,3 miliarde de dolari. Suma totală pusă în joc (simplu şi dublu) este de 7 milioane de dolari, cu 500.000 de dolari mai mult ca în 2014.
Meciurile vor avea loc pe suprafaţă rapidă, la Singapore Indoor Stadium, arenă cu o capacitate maximă de 12.000 de locuri şi care face parte dintr-un complex sportiv care a costat 1,3 miliarde de dolari.
Prima ediţie a avut loc în 1972
Prima ediţie a Turneului Campioanelor a avut loc în 1972, la Boca Raton, Florida, cu participrea a 16 jucătoare, care au evoluat în sistem eliminatoriu, pentru premii totale de 100.900 de dolari. Americanca Chris Evert a fost prima campioană, la vârsta de 17 ani, dar nu a intrat în posesia premiului de 25.000 de dolari din cauza statutului de jucătoare amatoare pe care îl avea atunci.
Narvratilova, opt trofee. Ruzici şi Spârlea protagoniste
Cele mai multe victorii la Turneul Campioanelor le-a obţinut Martina Navratilova, opt, iar deţinătoarea trofeului este Serena Williams, de cinci ori câştigătoare în finala sezonului.
Virginia Ruzici a participat la două ediţii ale Turneului Campioanelor, în 1977 şi 1978, fiind eliminată în ultimul tur.
Irina Spîrlea a obţinut până în prezent cele mai bune rezultate la Turneul Campioanelor, după ce a jucat două semifinale, în 1997 şi 1998, din trei participări (în 1996 a fost eliminată în primul tur).
Şi Spîrlea, şi Ruzici au jucat în sistemul eliminatoriu, pe un tabloul de 16 jucătoare. Actualul format, cu opt jucătoare împărţite în două grupe, a fost adoptat în 2003.