epa06870898 Benoit Paire of France returns to Juan Martin Del Potro from Argentina during their third round match during the Wimbledon Championships at the All England Lawn Tennis Club, in London, Britain, 07 July 2018. EPA-EFE/NEIL HALL EDITORIAL USE ONLY/NO COMMERCIAL SALES
Benoit Paire (55 ATP) nu a scăpat nepedepsit după comportamentul afișat în meciul cu Marcos Baghdatis (91 ATP), din prima rundă a turneului de la Washington, când a rupt trei rachete. Francezul a primit o amendă de 16.500 dolari (14.130 Euro), a anunțat ATP, potrivit AFP, citată de hotnews.ro.
În penultimul game al meciului cu Marcos Baghdatis, Paire a căzut pe teren la punctul de 2-5 şi și-a ieșit din minți. Extrem de nervos, francezul și-a rupt racheta, lovind-o de patru ori de pământ. S-a ridicat și, în drum spre banca de odihnă, a aruncat racheta distrusă pe teren.
Paire nu și-a putut stăpâni nervii nici în pauza dintre game-uri. A lovit cu piciorul scaunul de la marginea terenului și a distrus o altă rachetă, aruncând-o și pe aceasta pe suprafața de joc.
Înainte de reluarea jocului, Baghdatis s-a dus la adversarul său și a încercat să îl calmeze. Nici vorbă, francezul a luat cele două rachete rupte aduse de un copil de mingi la marginea terenului și le-a aruncat din nou pe suprafața de joc, fiind penalizat și de arbitru pentru comportament nesportiv.
Cipriotul a câștigat la zero ultimul game al meciului, iar finalul nu putea să aducă decât o altă rachetă ruptă de Paire. În drumul său spre fileu, a aruncat nervos cu racheta, părăsind terenul în huiduielile publicului.
Baghdatis s-a impus în trei seturi, scor 6-3, 3-6, 6-2, după o oră și 30 de minute de joc.