Din ce cauză nu ai reuşit să ai la seniori aceleaşi rezultate de la juniori?
Una dintre cauze e că m-am născut în România. La juniori am fost ajutat de Federaţia Internaţională de Tenis şi de părinţi, dar, ca să ai rezultate la profesionişti, trebuie să ai parte şi de ajutorul propriei federaţii. Românii nu văd ascensiunea în tenis ca pe un proces de lungă durată.

Dar cum o percep?
La noi se vrea ca de la 17 ani să sări direct la seniori şi să faci legea. Sunt mulţi jucători străini pe care îi învingeam uşor la juniori, dar care aveau deja un staff complet după ei la turnee. Pentru ei trecerea a fost mult mai uşoară. Când am câştigat Wimbledon-ul, eu jucasem 2-3 meciuri la profesionişti şi nu ştiam exact care e regulamentul, iar Berdych şi Roddick deja erau clasaţi în primii 200 la seniori.   

Care a fost cauza despărţirii de Horia Tecău?
Am avut un plan împreună, am ajuns la un anumit nivel în clasament şi mai aveam puţin până să ajungem în top, când el a decis să continue cu altcineva mai bine clasat, pentru în acest fel intra la turnee mai puternice. Fără nici o motivare, fără nici o explicaţie! Asta a fost decizia lui pe care mie mi-a comunicat-o în câteva minute. Am fost dezamăgit de atitudinea lui Horia, nu mă aşteptam la aşa ceva.

Ţi-ai găsit un partener român de dublu…
Da, o să fac pereche cu Andrei Dăescu. Eu o să joc numai la dublu, pentru că problemele la spate mă împiedică să joc şi la simplu. Avem un program făcut în continuare, scopul pentru anul acesta este să ajungem în primele 100 de locuri. El este puţin în urmă cu punctele, dar nu este o problemă serioasă, pentru că avem turnee multe de jucat.

În 2009, ai avut unele neînţelegeri cu conducerea federaţiei. Le-ai rezolvat?
Eu am avut atunci o neînţelegere doar cu Andrei Pavel, care, la primul său meci în postura de căpitan al României, a decis că eu nu sunt în planurile lui. M-a exclus din echipă şi a reuşit să mă înlocuiască cu Marius Copil. A fost un simplu dialog cu Pavel şi s-a oprit acolo.  

Ce crezi despre cei cinci tenismeni, care au refuzat convocarea?

E decizia fiecăruia de a onora sau de a refuza convocarea, presupun că fiecare a avut un motiv. Pentru mine este o mândrie şi o onoare să reprezint ţara. Noi am venit pentru meciul cu Olanda, deşi ştiam că e greu, dar îi aşteptăm la următoarele partide şi pe cei care nu au vrut să vină acum.

 
 

Urmărește-ne pe Google News