Triplul campion al Angliei, Mark Higgins, va încerca în următoarele trei zile, pe Transfăgărășan, să stabilească un nou record de viteză pe un drum de munte. Campionul național de raliuri Mihai Leu consideră această aventură drept o mare provocare pentru Higgins și pentru cei de la Subaru of America și Prodrive, organizatorii evenimentului.

Recordul va fi setat pe o lungime de 82 de kilometri, acest lucru fiind o premieră în lumea motorsportului. Startul va fi dat de la ieșirea din Cârțișoara și sosirea va fi pe barajul de la Vidraru. ”Traseul este fabulos, am participat în 2003-2004 la Raliul Argeșului, care avea o probă pe Transfăgărășan și senzația este majoră”, consideră Mihai Leu.

”Faptul că vorbim de un traseu lung de 82 de kilometri cu siguranță va fi greu, dar provocarea este mare, pentru că va trebui să meargă cu o viteză tare constant. Coborârea cred că este extrem de interesantă de urmărit. E o diferență de nivel de 900 de metri de la Tunelul de la Bâlea până la Piscul Negru, pe o distanță de 14 kilometri. Pe această bucată de drum, sunt paliere de coborâre unde se ating viteze foarte mari, urmate de ace de păr care necesită frânări extrem de violente. Este un efort uriaș atât pentru mașină, cât și pentru pilot”, a mai spus fostul campion.

Tentativă de record mondial de viteză pe Transfăgărășan. Restricții de circulație în zonă. Mihai Leu, entuziasmat

”Am încredere că cei de la Subaru s-au gândit la toate aspectele înainte de acest pas, cu siguranță totul e calculat, inclusiv în ceea ce privește frânele și rezervorul pentru ca acest record să fie stabilit și să rămână pentru mult timp de acum încolo”, a conchis Leu.

Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament

Campionul național absolut en-titre Bogdan Marișca a stat de vorbă cu Mark Higgins și știe care sunt factorii care vor decide evenimentul. “În primul rând este partea sportivă. Se va stabili în premieră un record, iar ăsta va fi un punct de referință important. În primul rând este presiunea sportivă, apoi partea tehnico-operativă. Vremea va conta enorm. Pentru motorsportul din România reprezintă un impact de imagine enorm” a afirmat dublul campion național.

Unul dintre cel mai bine cotați piloți din noua generație, Raul Badiu, este încântat de inițiativa celor de la Subaru. “Prin stabilirea unui record, se poate lansa o tradiție în jurul acestui traseu, așa cum e la Pikes Peak.

Transfăgărașanul mi se pare un traseu incredibil, cu toate tipurile de viraje, tipuri de asfalt diferite, vreme care se schimbă de la o zonă la alta, iar asta e o provocare imensă pentru orice pilot. Chiar voi urmări cu atenție, e un plus mare pentru automobilismul sportiv de la noi”, a afirmat Raul, actualul lider de la Clasa 9, 2 Roți Motrice și Cupa Suzuki în Campionatul Național de Raliuri Dunlop.

Evenimentul se va desfășura sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și cu sprijinul CNAIR și a Ministerului Transporturior. Echipa de raliuri Napoca Rally Academy este consultant tehnic și asigură desfășurarea evenimentului în Romania, iar cronometrarea se va face cu aparatură de ultimă generație Tag Heuer.

Rezultate Exit Poll alegeri parlamentare 2024. „Suveraniștii” au 30% din locurile din Parlament
Recomandări
Rezultate Exit Poll alegeri parlamentare 2024. „Suveraniștii” au 30% din locurile din Parlament

Cu acest proiect, Subaru of America și Pro Drive au stabilit deja mai multe recorduri pentru mașinile tip sedan pe cele mai dificile circuite din Europa: T.T. Isle of Man în 2016 și Nurburing in 2017.

Drumul va fi închis traficului, de la iesire din Cartisoara până la barajul Vidraru, în zilele de luni și marți, 09 respectiv 10 iulie, de la 9.00 la 13.00 și de la 14.00 la 18.00, precum și în ziua de  miercuri, 11 iulie, de la ieșirea din Cârtișoara până la Bâlea Lac, de la 9.00 la 12.00 și de la 14.00 la 17.30.

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Ce mașină conduce Călin Georgescu și cât costă. Deși se recomandă patriot, candidatul la Cotroceni a ales ”o japoneză” cochetă
FANATIK.RO
Ce mașină conduce Călin Georgescu și cât costă. Deși se recomandă patriot, candidatul la Cotroceni a ales ”o japoneză” cochetă
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI