Procurorii germani l-au pus oficial sub acuzare pe Theo Zwanziger, fost preşedinte al Federaţiei de fotbal (DFB) din această ţară, pentru evaziune fiscală în directă conexiune cu un dosar privind afacerea Cupei Mondiale din 2006, scrie DPA.

Acuzaţiile au fost formulate de procurorii din Frankfurt, sub anchetă fiind şi Wolfgang Niersbach, de asemenea fost preşedinte al DFB, dar şi fostul secretar general, Horst R. Schmidt.

Franz Beckenbauer, cercetat în același dosar

Dosarul se referă la o plată în valoare de 6,7 milioane euro făcută de DFB către FIFA, în 2005, declarată ca şi contribuţie la organizarea unui eveniment cultural dedicat Cupei Mondiale din Germania din 2006, eveniment care nu a avut loc niciodată.

În dosarul privind atribuirea CM 2006 Germaniei este cercetat şi Franz Beckenbauer, legenda fotbalului din această ţară, dar şi mai mulţi foşti înalţi oficiali ai DFB, notează Agerpres.


Mândria aromânilor de ziua lor: ”Noi nu avem nici un asistat social!”

 
 

Urmărește-ne pe Google News