”La nivelul la care eu i-am lăsat pe jucători, mai pot juca patru, cinci sau șase luni. Cât am fost la Steaua, toată lumea a muncit la limită, exact cât le ceream”, a declarat Thomas Neubert, pentru digisport.

Nemţul, aflat cu Al Hilal în cantonament în Austria,  ştie de ce suferă Steaua în acest moment și care ar fi soluția redresării: ”Au câștigat de două ori campionatul, au ajuns în finala Cupei, în grupele Ligii Campionilor. Poate că acum nu mai au acea foame de trofee pe care o aveau acum doi ani. Meme nu mai e acolo în fiecare zi și asta e o pierdere uriașă pentru echipă.

Toate aceste pierderi îmi dau mie impresia că avem o situație negativă, că totul merge ușor în jos. Dar sper din suflet că nu se va întâmpla asta și că pot să se mențină la un nivel bun și chiar să-l ridice. Gigi trebuie să investească în această echipă. Trebuie să cumpere cinci sau șase jucători, să dea niște bani pentru a cumpăra un atacant, un mijlocaș, un jucător de bandă dreaptă. Pe aceste poziții au nevoie de jucători excelenți, de un nivel foarte înalt”.

Neubert este convins că  Steaua se va califica în turul trei preliminar al Champions League: “Mă bucur că au câștigat în Norvegia, un meci foarte dificil pentru echipă. O să se califice sigur, pentru că sunt mult mai puternici decât adversarul”.

Urmărește-ne pe Google News