Fotbalistul i-a dăruit Iuliei un Mercedes SLK.
Dragostea pe care mijlocaşul Unirii Urziceni, Tibi Bălan, i-o poartă iubitei sale, Iulia Roşca, nu are limite. Un exemplu în acest sens este faptul că fotbalistul i-a dăruit fetei un Mercedes SLK 200 din 2007, maşină a cărei valoare este de cel puţin 20.000 de euro.
Tibi Bălan nu ţine cont de bani atunci când vine vorba de iubita sa, ardeleanca Iulia Roşca. Printre numeroasele cadouri pe care fotbalistul i le-a dăruit fetei se află şi un Mercedes SLK 200, fabricat în 2007, de culoare argintie. La mâna a doua, preţul unei astfel de bijuterii pe patru roţi este de 20.000 de euro. Culmea este că Iulia nu conduce des această maşină, pentru că nu cunoaşte foarte bine străzile din Bucureşti, fiind din Sighişoara, şi pentru că nu este singurul autoturism pe care îl deţine.
Nu vrea să o mai vadă pe podium
În urmă cu câteva săptămâni, Iulia Roşca a acceptat să participe la o prezentare de modă. Deşi nu a fost deranjat de acest lucru, Tibi Bălan a mărturisit că nu va fi de acord ca iubita sa să mai defileze: “Nu cred că Iulia va mai prezenta modă, cel puţin atâta timp cât e cu mine. Ca să reuşească în orice, este suficient să fie deşteaptă şi frumoasă”.
Tehnică medicală din NBA
Tibi Bălan a fost examinat la clinica Diperia Vita Med prin intermediul unui aparat medical conectat la calculator. Tehnica e folosită în NBA şi la cluburile de fotbal din vestul Europei. Testele au arătat că Tibi îşi simte piciorul drept doar în proporţie de 79 %, ca urmare a deselor operaţii suferite.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!