Tibi Ușeriu este singurul român care a luat startul la ultramaratonul de la Cercul Polar, cel mai greu maraton din lume. A intrat în cursă cu gândul de a-și apăra titlul câștigat anul trecut și a reușit acest lucru. Tibi devine astfel primul concurent care reușește să câștige de două ori consecutiv ultramaratonul de la Cercul Polar.
Tibi Ușeriu a câștigat ultramaratonul de la Cercul Polar pentru a doua oară. A condus cursa de la început
Tibi Ușeriu a pornit cursa hotărât. A condus încă de la început și problemele pe care le-a întâmpinat pe parcurs nu l-au împiedicat să își păstreze prima poziție până la final. În a patra zi, Tibi Ușeriu s-a distanțat la aproape 55 de kilometri față de principalul său urmăritor, canadianul Scott Donatell. În cinci zile a reușit să parcurgă mai bine de jumătate din traseu.
Tibi Ușeriu a trecut linia de sosire la Tuktoyaktuk (o regiune din situată în nord-vestul Canadei), în noaptea de joi spre vineri, la ora locală 1:25 AM.
”Sunt deja la medic. Mă bucur că am terminat și că m-a luat medicul în primire să-mi facă picioarele, că nu arată bine. În rest, sunt ok. Mulțumesc tuturor. A fost o cursă foarte interesantă, mult mai grea decât anul trecut”, a spus Tibi Ușeriu, după câștigarea cursei.
Ultramaratonul de la Cercul Polar este considerată cea mai grea cursă din lume. Concurenții trebuie să parcurgă 566 de kilometri pe ger și vânt. Participanții la cursă duc cu ei pe sănii provizii și haine. În cele opt puncte de control de pe traseu se pot odihni și își pot prepara singuri mâncare. Oragnizatorii le pun la dispoziție numai adăpost și apă caldă.
Anul trecut, Tibi Ușesiu a parcurs distanța în 172 de ore.