Tibor Selymes, antrenorul Oţelului, consideră că ”centralul” Cătălin Popa a greşit când i-a acordat primul cartonaş galbe lui Helder şi că pregătirea fizică precară a jucătorilor este cauza pentru care aceştia sunt de atât de multe ori eliminaţi.
”Am început foarte bine jocul. Cât s-a jucat 11 la 11, am pus probleme Stelei. Din păcate, a venit acea eliminare, care a fost nemeritată. Primul cartonaş al lui Helder fost gratuit. De atunci, s-a rupt jocul. Steaua a înscris pe greşelile noastre individuale. Sunt nemulţumit că în două etape am luat 7 goluri. Am riscat puţin cu folosirea lui Cernat, dar trebuie să-i dau ritmul jocului. Faptul că am luat atâtea cartonaşe roşii arată că că echipa este nepregătită fizic”, a declarat Selymes la Look TV.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Libertateapentrufemei.ro
Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”
Adevarul.ro
România nu mai e scindată între postcomuniști - anticomuniști. Politolog: „E un punct de cotitură, trăim anii 1990 din nou”
Elle.ro
Surpriză în showbiz! Celebra actriță a devenit mamă de gemeni și a dezvăluit prima imagine cu aceștia: „Îmi ocupă complet mâinile și inima”
Unica.ro
Nadia Comăneci s-a filmat la piscină, într-un costum de baie din două piese, și a publicat clipul pe rețelele sociale. La 63 de ani, „Zeița de la Montreal” a făcut senzație în online cu apariția sa
Observatornews.ro
Judecătoarea Georgeta Ciungan s-a sinucis cu 3 zile înainte de a da un verdict important
HOROSCOP
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite