Aurel Țicleanu îşi aniversează ziua de naştere în cantonament, alături de reprezentativa de juniori U17 a României, care se pregătește la Tărlungeni pentru Turul de Elită din martie.

”De la 17 ani, rar mi-am serbat ziua acasă. Mai tot timpul mă prindea în cantonament și pe diferite continente. E abia ora 9 dimineața și deja am primit peste 300 de mesaje. Le mulţumesc tuturor!”, a precizat pentru frf.ro fostul mijlocaş al Craiovei Maxima, care a bifat 42 de selecţii şi a marcat două goluri la naţională.

Managerul departamentului de scouting din cadrul FRF a acordat un interviu pentru site-ul oficial al Federaţiei.

Domnule Ţicleanu, cum vă simțiți la 56 de ani?
Când mă văd înconjurat de atâția tineri, mă simt și eu mai tânăr (râde). Sunt în cantonament alături de o generație de excepție pe care îmi doresc s-o văd la Campionatul European. Acești copii vor reuși și dacă vor avea puțin noroc! Până atunci, azi avem două antrenamente. Așa că sărbătorim prin muncă! E o zi în care mă gândesc la copiii mei, la ce sacrificii am făcut pentru fotbal. Dar când văd că am atâția prieteni, îmi dau seama că a meritat!

Cum vă imaginați în tinerețe că o să fiți la această vârstă? Corespunde cu realitatea?
S-a schimbat mult societatea faţă de când eram eu tânăr. Lucrurile erau mai simple atunci. Atunci, vedeam două opţiuni: ori să fiu antrenor, ori comentator. Nu mă aşteptam să ajung la Federaţia Română de Fotbal şi să lucrez pentru viitorul fotbalului de la noi.

„Omuleții verzi” ai lui Putin din România. Cum vor fi folosiți de Kremlin
Recomandări
„Omuleții verzi” ai lui Putin din România. Cum vor fi folosiți de Kremlin

”Îmi doresc un turneu final pe viu”

Care este cea mai frumoasă aniversare dintr-un cantonament?
Puţine aniversări m-au prins acasă. După 17 ani am fost mereu în cantonament. Deci am multe amintiri. Pot să spun că ziua mea m-a prins și în Europa, și-n America de Sud, și-n Africa, și-n Asia. Cam pe toate continentele. Îmi aduc aminte că într-un an am sărbătorit în Asia, iar în următorul an am petrecut în Albania, discutând în limba română la o masă de opt persoane la care stăteau doar doi români! Important e că mereu aniversările m-au prins în jurul unor oameni dragi.

Ce vă doriți de ziua dumneavoastră?
Mi-e teamă să mă gândesc ce vreau… În primul rând, să mă menţină Dumnezeu pe partea bună, să trec peste necazuri și, pe plan profesional, să materializăm toate ideile pe care le avem la federaţie. Este o muncă uriașă pe care o facem, dar suntem fericiţi că, acum, fiecare reprezentativă de juniori are un lot de aproximativ 40 de jucători din care selecţionerii pot alege. Îmi doresc ca toţi aceşti puşti pe care îi remarcăm să ajungă fotbalişti, iar noi să îi aplaudăm la succese. Şi îmi mai doresc să vedem şi noi un turneu final pe viu, împreună cu echipa de seniori. În final, sănătate familiei mele și prietenilor!

”Îi spuneam unui preot că m-a ajutat Dumnezeu să întâlnesc de-a lungul timpului oameni buni. Și dânsul mi-a zis: «Nu v-ați gândit că poate dumneavoastră ați scos ce e mai bun din acei oameni?!»” – Aurel Ţicleanu, director de scouting la FRF

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Țara în care se găsește Muntele Galben și un loc care seamănă izbitor cu Hawaii. A început să intre și pe lista destinațiilor multor români
FANATIK.RO
Țara în care se găsește Muntele Galben și un loc care seamănă izbitor cu Hawaii. A început să intre și pe lista destinațiilor multor români
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Îl cunosc pe acest individ, mi-a fost vecin'. Detalii despre viața secretă, din Austria, a lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Îl cunosc pe acest individ, mi-a fost vecin'. Detalii despre viața secretă, din Austria, a lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI