”Tigrii” sunt de neoprit în Liga Națională masculină de handbal. Trupa condusă magistral de Bozo Rudici și Ovidiu Mihăilă a izbutit miercuri o victorie uriașă pe terenul campioanei en titre, HCM Constanța, scor 31-30 (13-17).
După 11 etape, bucureștenii sunt lideri, cu 22 de puncte, devansând Minaur Baia Mare (21), HCM Constanța (19) și Dinamo (19).
Meciul de la Constanța a fost dramatic, cu un final incredibil. Campioana a condus până prin minutul 40, când apărarea CSM-ului (portarul Blazevici a fost din nou magistral) a început să nu mai lase nicio breșă atacului advers. Mingile recuperate astfel au fost transformate în goluri pe contraatac sau pe faza a doua, iar în minutul 48 ”Tigrii” aveau 26-23.
Ultimele zece minute s-au jucat însă cu inima în gât. HCM Constanța a revenit și a ajuns să conducă în minutul 58 cu 29-28. Cu 40 de minute înainte de final, scorul era egal, 30-30, cu echipa gazdă în atac, având însă un jucător mai puțin pe teren. CSM București a recuperat mingea și când mai erau trei secunde Simovic a marcat golul victoriei.
”Nu mai avem puls, nu mai avem pic de suflu, ci doar bucuria acestei mari victorii. Am dovedit încă o dată că suntem un grup unit, o echipă capabilă să învingă pe oricine”, a declarat seful secției de handbal de la CSM, Bogdan Vasiliu.
În etapa următoare, CSM București întâlnește pe teren propriu (luni, 17 noiembrie), echipa Poli Timișoara.
HCM Constanța – CSM București 30-31 (17-13)
HCM Constanța: Humet 9 goluri, Buricea 9, Stavrositu 3 (1 din 7m), Șomlea 3, Cutura 2, Rakcevic 1, Toma 1, Angelovski 1, Cristescu 1
CSM București: Simovic 9 goluri, Marijanac 9 (1 din 7m), Milosevic 4, Rotaru 4, Constantinescu 3, Sîncelean 1, Negru 1
Aruncări de la 7m: 2/1, respectiv 2/1
Eliminări: 7 x 2 min., respectiv 5 x 2 min.
Cartonașe roșii: Adzic (trei eliminări), Buricea, respectiv Stamate
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!