”Tigroiacele”, aproape de calificarea în finala Cupei Challenge. Cine e cea care a învățat volei din desenele animate japoneze, de la ”Mila și Shiro?”
VOLEI / CHALLENGE CUP 2015/2016, SEMIFINALE (F)
Bursa BBSK (Turcia) – CSM Bucuresti 1:3 (-18, 16, -23, -22)
CSMB: Giulia Pincerato 2 pct, Roxana Bacșiș 17 pct, Laura Pihlajamaki 15 pct, Tamara Susic 1 pct, Mariya Karakasheva 18 pct, Jasna Majstorovic 12 pct și Jole Ruzzini (libero). Au mai jucat: Georgiana Faleș 7 pct și Mihaela Ozun 1 pct. Rezerve neutilizate:Adina Roșca, Diana Cărbuneanu și Diana Tătaru. Antrenori: Francois Salvagni și Francesco Caddedu
Bursa: Frauke Dircixx 2 pct, Joyce da Silva 23 pct, Ciara Michel 5 pct, Ipek Soroglu 8 pct, Jelena Nikolic 8 pct, Birgul Guler 10 pct și Buse Kayacan (libero). Au mai jucat: Gozde Dal 6 pct, Selime Ilyasoglu 2 pct, Cansu Aydinogullar și Aylin Sarioglu (libero). Antrenori: Dragan Nesic și Atanas Lazarov
Echipa Capitalei e pe punctul de a deveni prima din România care ar disputa o finală în cupele europene de volei, la feminin.
În Challenge Cup, Ştiinţa Bacău a fost semifinalistă în ediţia 2007/2008.
În Cupa CEV, Rapid a cucerit medaliile de bronz în 1990, iar Tomis Constanţa a fost semifinalistă în 2012.
În Cupa Cupelor, trei echipe româneşti au intrat în careul de aşi: Dinamo Bucureşti – locul 3 în 1974, Penicilina Iaşi – semifinalistă în 1973 şi 1979 şi Grundfos Bucureşti – semifinalistă în 1997.
La masculin, în schimb, situaţia e diferită.
În Cupa Campionilor, Rapid (1961, 1963 şi 1965) şi Dinamo (1966, 1967 şi 1981) au câştigat fiecare de câte trei ori trofeul.
Finalele CCE din 1966 și 1967 s-au disputat între Dinamo București și Rapid București, la una dintre ele adunându-se 12.000 de spectatori în Pavilionul Central din Parcul Expozițional (RomExpo) – record pentru România la competițiile organizate în sală.
Dinamo a mai disputat finala CCE in 1974 şi 1977, fiind semifinalistă în 1982. Steaua a jucat şi ea cu trofeul pe masă în 1979.
De altfel, cu 6 victorii în Cupa Campionilor Europeni/Liga Campionilor la volei, in întrecerea echipelor masculine, România ocupă locul 3, la egalitate cu Rusia şi în urma Italiei (18 trofee) şi a Uniunii Sovietice (15 trofee).
În Cupa Cupelor, Dinamo a cucerit trofeul în 1979, în timp ce Steaua a jucat în finalele din 1977, 1981 şi 1986, fiind pe 3 în 1982 şi 1985.
O prezenţă în semifinale a avut şi Rapid, la prima ediţie, în 1973. Apoi, în ediţia 2004 a Top Teams Cup, competiţia care a înlocuit Cupa Cupelor, Deltacons Tulcea a fost finalistă.
Ultima echipă masculină de volei de la noi care a disputat semifinalele unei competiţii continentale a fost Tomis Constanţa, în 2014, în Cupa CEV. Gruparea de pe Litoral a mai disputat semifinale în ediţiile 2009 şi 2012 ale Challenge Cup.
Una dintre ”tigroaicele” eroine e Giulia Pincerato, voleibalista din Italia, care face 29 de ani pe 16 martie. E a venit la CSM de la Beng Rovigo, la solicitarea antrenorului italian Francois Savagni.
”Voleiul e totul pentru mine”, spune frumoasa peninsulară. Într-un interviu pentru agorasportonline.it, ea mărturisea ”Am început la 7 ani, în Legnaro, unde locuiam. De ce acest sport? Fiindcă mi-au plăcut desenele animate japoneze, cu Mila și Shiro, dacă vi le amintiți. Era vorba de volei acolo, de acolo am învățat primele mișcări. Am practicat până la clasa a 8-a și înot, și atletism, specializarea săritura în înălțime. Am făcut și tenis, dar și schi, dar în timpul vacanțelor de iarnă. Finalmente, pe la 11 ani, am decis: volei și atletism! Și am rămas la volei”.
Seria de desene animate datează din 1984 și a fost realizată de un producător japonez. Are 58 de episoade de 24 minute fiecare. Versiunea pentru Europa a fost lansată în 2004 și a ajuns la un nivel major de popularitate în mai multe țări europene, inclusiv în Italia (Mila e Shiro, din ”Cuori Nella Pallavolo), Franța (Jeanne et Serge), Spania (Juana y Sergio), Portugalia (Joana e Sérgio) ori Polonia. Serialul a fost difuzat și în România.
Pincerato se descrie ca ”o persoană destul de liniștită. Mă enervez, însă, când nu-mi ies lucrurile pe parchet. Sunt perfecționistă”. Giulia e studentă, prin corespondență, la Facultatea de Educație Fizică din Padova. Pincerato a început cariera în echipa de tineret de volei Legnaro, în 1999. În 2000, la 13 ani ani, a debutat în Serie B2 cu Olympia Volley Padova, echipa cu care a reușit anul următor, promovarea la B1. Între 2002 și 2003 face parte din Club Italia, înainte de a se întoarce din nou la Padova în 2003, și de a obține o nouă promovare, de data aceasta în Serie A2.
În 2004 a câștigat aurul la Campionatul European, juniori, î în 2005 a câștigat medalia de bronz la Jocurile Mediteraneene, cu echipa națională de seniori. Cu Sassuolo Volley a cucerit Cupa Italiei (2007). A trecut la Perugia, cu care evoluează, în 2009, în Liga Campionilor în 2009. Are argint la Montreux Volley Masters și medalia de aur la Universiada (2009). În 2010 ajunge la Parma Volley Girls în Serie A2/ În sezonul 2012 joacă la Cuatto Volley Giaveno, nou-promovata echipa din Serie A1, apoi la Forlì și Beng Rovigo Volei.