Meciul de la Timișoara a început cu o întârziere de 30 de minute și aceasta pentru că în momentul verificării carnetelor jucătorilor trecuți pe foaia de meci șase componenți ai echipei RCM Universitatea de Vest n-au putut dovedi că au viza medicală… În această situație s-au aflat Eugen Căpățână, Jack Umaga, Paula Kinikinilau, Valentin Calafeteanu, Cătălin Fercu și Fonovai Tangimana. Gazdele au fost nevoite să-i înlocuiască pe aceștia, însă absența lor a dat peste cap jocul echipei, care a pierdut întâlnirea cu 0-9, punctele formației din Constanța fiind marcate de Florin Vlaicu, din două lovituri de pedeapsă, și Nemia Serelevu Ranuku, prin dropgol.

Timișoreni reclamă că echipa lor a fost sabotată și că o persoană o tăiat foile pe care se afla viza medicală din legitimațiile celor șase jucători… Aflat la stadionul ”Dan Păltinișanu”, primarul orașului Timișoara, Nicolae Robu, a cerut poliției să ancheteze cazul!?! După meci, mai mulți oficiali ai echipei RCM Universitatea de Vest au precizat că vor cere Federației Române de Rugby (FRR) rejucarea semifinalei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News