Timișorenii au izbutit patru eseuri în disputa cu Dinamo, prin Jack Umaga, Vali Popârlan, Gabi Conache și Tangimana Fonovai, obținând și punctul bonus ofensiv. Oaspeții au revenit pe finalul meciului, când au înscris și o încercare.

În celălalt meci al zilei, CSM București și Steaua au remizat, 13-13 (10-13), după o confruntare extrem de tensionată. Antrenor-jucător, Dănuț Dumbravă a deschis scorul în primele minute, printr-o lovitură de pedeapsă, însă adversarii, având un pachet de înaintare în zi mai bună, cu jucători aduși de la Farul Constanța, au reacționat, detașându-se până la pauză 10-3. În al doilea mitan, a înscris același Dumbravă, tot dintr-o penalitate (6-10). Apoi, Vlaicu a concretizat prin același procedeu tehnic (13-6). Și, deși a rămas în 14 oameni, CSM părea a obține prima victorie din această ediție de campionat. N-a fost așa fiindcă la ultima acțiune a meciului Vueti Eseria Baivi a înscris un eseu, transformat de Dumbravă. Astfel că meciul s-a încheiat la egalitate (13-13).

Cel de-al treilea și ultimul meci al rundei, CSM Știința Baia Mare – ”U” Cluj, a fost amânat, maramureșenii disputând acum prima manșă a barajului de accedere în grupele Challenge Cup, în compania rușilor de la Enisei Krasnoiarsk.

Clasament după 4 runde
1. Timișoara 15 puncte (4 meciuri)
2. Steaua 12p (4 m)
3. Dinamo 8p (4 m)
4. Cluj 6p (3 m)
5. Baia Mare 6p (3 m)
6. CSM 5p (4 m)

Etapa viitoare (a 5-a, 25 aprilie)
Dinamo – CSM București
”U” Cluj – Timișoara Saracens
Partida Steaua – CSM Baia Mare va fi reprogramată

 
 

Urmărește-ne pe Google News