”Prin tradiție, meciurile cu Baia Mare sunt pentru Timișoara cele mai provocatoare, în care, din punctul meu de vedere, echipa trebuie să dea totul pe teren, în așa fel încât să ne asigurăm victoria. Am avut două meciuri foarte bune pe care le-am desfășurat în Cupa Regelui, împotriva celor de la Dinamo și U Cluj, dar până la urmă Baia Mare este Baia Mare și aici se va vedea adevărul”, a afirmat miercuri, într-o conferință de presă, vicepreședintele clubului timișorean de rugby, Dușan Filipaș.
La rândul său, căpitanul echipei, Stelian Burcea, a spus că partida cu ”zimbrii” maramureșeni va fi un adevărat test pentru formația sa.
”Este prima deplasare grea pe care o avem în acest an. Vrem să demonstrăm că suntem o echipă care câștigă și în deplasare, nu doar acasă, pentru că până acum toate meciurile mai importante le-am câștigat acasă. Obiectivul nostru este să mergem acolo, să câștigăm, anul trecut am făcut-o de două ori la ei acasă. Suntem echipa care a rupt mitul acela de ‘echipă neînvinsă acasă a celor de la Baia Mare și vrem să o facem din nou. În ultimele meciuri am prins foarte mare încredere, cred că începem să ajungem la forma pe care ne-o dorim, dar acest meci cu Baia Mare va fi un adevărat test pentru noi”, a menționat Burcea.
Acesta este ultimul meci al celor de la Timișoara Saracens RCM UVT înainte de debutul în Challenge Cup.
Timișoara Saracens – Edinburgh, în primul meci din Challenge Cup
Bănățenii vor juca prima partidă din cea de-a doua competiție valorică europeană inter-cluburi, pe 15 octombrie, împotriva lui Edinburgh (Scoția), pe stadionul ”Dan Păltinișanu”.
Despre întâlnirea cu bănățenii, britanicii au afirmat că va fi un adevărat duel fizic, opinând că sportul cu balonul oval a progresat foarte mult în țările Europei de Est.
Următorul meci pentru Timișoara Saracens în Challenge Cup va fi contra echipei Stade Francais, pe 20 octombrie, în deplasare, pe stadionul ”Jean Bouin”.
În a treia etapă din faza grupelor, campioana României va primi replica englezilor de la Harlequins, pe 10 decembrie, pe arena „Dan Păltinișanu”. Pe 17 decembrie, cele două formații se vor întâlni din nou, pe arena londoneză „Twickenham Stoop”.
În etapa a cincea din faza grupelor, la o dată care nu a fost fixată, între 12 și 15 ianuarie 2017, pentru timișoreni va urma revanșa împotriva lui Stade Francais, pe ”Dan Păltinișanu”.
Ultimul joc din faza grupelor va fi în deplasare, cu Edinburgh, pe arena ”Meyerside”, la o dată ce nu a fost stabilită, între 19 și 22 ianuarie 2017.
Timișoara Saracens a trecut de calificări
Pentru a ajunge în faza grupelor, Timișoara Saracens a fost nevoită să joace mai întâi și să câștige o grupă de pre-calificări, apoi a susținut un dublu baraj cu italienii de la Cammi Calvisano, din care a ieșit învingătoare.
Grupa bănățenilor este cea mai grea din viitoarea ediție a Cupei Challenge. Harlequins este finalista din acest an a competiției și a terminat pe locul 7 în AVIVA Premiership, prima ligă valorică din Anglia, Edinburgh a fost finalistă în aceeași competiție în ediția 2014-2015, când a pierdut în fața lui Gloucester (Anglia), iar Stade Francais a fost campioana Franței în 2015, dar pentru ea sezonul trecut a fost foarte slab în Top 14.
În sferturi de finală acced câștigătoarele celor trei grupe și cele mai bune trei echipe de pe locul 2.
Cea de-a doua competiție continentală se va încheia pe 12 mai 2017, când e programată finala, pe Murrayfield Stadium din Edinburgh. Deținătoarea Challenge Cup este echipa franceză Montpellier.
În ultimii ani, România fusese reprezentată în Challenge Cup de selecționata Lupii București, care cuprindea jucători de la mai multe echipe de rugby din primul eșalon valoric românesc – SuperLiga.